Actualitate

Taylor Swift, marea învingătoare a galei American Music Awards 2013

Cântăreaţa country-pop Taylor Swift este marea învingătoare a galei American Music Awards (AMA) 2013 - care a avut loc duminică seară, la Nokia Theatre din Los Angeles -, unde a obţinut patru premii, inclusiv cel pentru artista anului.

Taylor Swift, marea învingătoare a galei American Music Awards 2013 Taylor Swift, marea învingătoare a galei American Music Awards 2013

Taylor Swift, în vârstă de 23 de ani, i-a surclasat pe Justin Timberlake, Rihanna, Bruno Mars şi pe duoul Macklemore & Ryan Lewis, câştigând titlul de "artista anului" a treia oară şi fiind singura cântăreaţă care a obţinut o asemenea performanţă. Taylor Swift a câştigat, de asemenea, premiul pentru artista pop/ rock preferată, artista country preferată şi pentru albumul country al anului, cu "Red" (2012), pe care figurează în cea mai mare parte cântece de dragoste.

Justin Timberlake, care a revenit pe scena muzicală după o pauză de cinci ani, cu albumul "The 20/20 Experience", a fost nominalizat la cinci categorii şi a câştigat trei dintre acestea: "artistul pop preferat", "artistul R&B/ soul preferat" şi "albuml R&B/ Soul preferat" ("The 20/20 Experience"), scrie Mediafax.


Duoul hip-hop Macklemore & Ryan Lewis, care a avut şase nominalizări, a câştigat două premii - la categoriile "artistul rap/ hip-hop preferat" şi "albumul rap/ hip-hop preferat", cu "The Heist".

Cântăreaţa Rihanna a fost recompensată cu primul Icon Award din istoria galei American Music Awards, primind trofeul chiar din mâna mamei sale, Monica Fenty. Rihanna, care a vândut 50 de milioane de albume în toată lumea şi este cel mai bine vândută artistă în format digital din istorie, a primit, de asemenea, premiul pentru artista R&B/ soul preferată.


Formaţia britanică One Direction i-a învins pe Justin Timberlake şi Taylor Swift la categoria "cel mai bun album pop/ rock" pentru "Take Me Home" şi a câştigat, de asemenea, premiul pentru formaţia pop/ rock preferată.

Printre ceilalţi câştigători s-au aflat Luke Bryan (artistul country preferat), DJ-ul suedez Avicii (artistul dance-electronic preferat), Ariana Grande (cel mai bun debut al anului) şi Marc Anthony (artistul latino preferat).


Nominalizările pentru American Music Awards au fost stabilite prin voturile fanilor, exprimate online.

American Music Awards sunt unele dintre cele mai importante premii din industria muzicală americană, alături de Grammy şi Billboard Music.


Cea de-a 41-a gală American Music Awards a avut loc duminică seară, la Nokia Theatre din Los Angeles, şi a fost difuzată de postul ABC.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter