Actualitate
Persoanele inteligente consumă mai mult alcool! Tu ce crezi?
Persoanele inteligente consumă mai mult alcool, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii finlandezi şi sprijinit de revista The New Republic, care a stabilit o legătură între coeficientul de inteligenţă şi consumul de alcool.
Persoanele inteligente consumă mai mult alcoolCercetătorii au monitorizat 3.000 de gemeni identici, urmărind momentul când au vorbit prima dată, când au alcătuit fraze complexe, când au citit, dar şi când au consumat pentru prima oară alcool şi, de asemenea, au consemnat care dintre cei doi a băut mai mult, informează slate.fr.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, dezvoltarea verbală este conectată cu inteligenţa socială, care ajută la legarea prieteniilor. Geamănul care a consumat mai mult alcool este cel care are o viaţă socială mai bogată, astfel că probabilitatea ca el să bea mai mult este mai mare.
Alcoolul, o nouă problemă pe scara evoluţiei umane
O altă ipoteză în ceea ce priveşte relaţia dintre alcool şi inteligenţă a fost dezvoltată de Satoshi Kanazawa, un psiholog al evoluţiei, de la Psychology Today.
Potrivit acestuia, creierul uman întâmpină greutăţi în înţelegerea şi gestionarea unor situaţii care nu existau, de exemplu, în pleistocen, creierul cu performanţe mai mari se antrenează din punct de vedere logic mai bine şi mai lent, dezvoltând abilităţi specifice de adaptare la noile probleme impuse de evoluţie. Or, alcoolul este o nouă problemă pe scara evoluţiei. Nu a fost produs şi consumat în mod voluntar de oameni decât după zece mii de ani.
Analizând datele dintr-un studiu britanic, care a urmărit toţi copiii din Marea Britanie născuţi în aceeaşi săptămână din luna martie a anului 1958, Kanazawa a susţinut această teorie. Participanţii la studiu cu un coeficient de inteligenţă mai mare beau mai mult şi mai des decât ceilalţi. După ce a luat în calcul şi alţi factori (educaţie, religie, clasa socială, nivelul de educaţie al părinţilor etc.), a descoperit că inteligenţa la vârsta de 16 ani este al doilea factor, după sex, care influenţează consumul de alcool.
86% dintre femeile tinere, cu studii superioare, consumă alcool zilnic
Un studiu recent scoate în evidenţă legătura dintre educaţie şi alcool. Cercetătorii de la London School of Economics au examinat datele furnizate de mai mulţi tineri adulţi britanici.
La 30 de ani, 86% dintre femeile cu studii superioare au spus că beau alcool aproape în fiecare zi. Totodată, explicaţiile au o mai mare legătură cu socializarea decât cu inteligenţa. Aceste femei au o viaţă socială intensă şi un loc important în cercurile frecventate de bărbaţi. Consumul de alcool în timpul facultăţii şi o percepţie mai bună asupra consumului şi abuzului de alcool ar putea explica această cifră.
Un alt studiu publicat de Journal of Epidemiology and Community Health sugerează că şi consumul de droguri este corelat cu coeficientul de inteligenţă, scrie Mediafax.