Actualitate

Nicu Alifantis și-a început turneul care marchează 40 de ani de muzică, aseară la Cluj

Nicu Alifantis a susținut luni seara un concert excepțional la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Seria de concerte care marchează 40 de ani de activitate a maestrului cuprinde 40 de concerte susținute în diferite orașe ale țării. Clujul a fost primul oraș în care Alifantis a susținut acest concert.

Nicu Alifantis și-a început turneul de 40 de ani de muzică, aseară la Cluj Nicu Alifantis și-a început turneul de 40 de ani de muzică, aseară la Cluj

Clujenii au ascultat aseară atât celebrele melodii – Ploaie în luna martie, Ninge decembre sau Emoție de toamnă, dar și piese de pe noul album intitulat “Mozaic”. La multe dintre melodii, Alifantis a lăsat sală să cânte. “Aţi cântat aşa de frumos, că neam din neamul meu de la Brăila n-a mai auzit aşa ceva”, le-a spus folkistul clujenilor.

El a venit la Cluj însoțit doar de cele cinci chitare ale sale: “De ele (chitarele-n. red.) mă leagă extrem de multe poveşti frumoase, amintiri și am zis să le scot în lume să vi le arăt şi dvs., să le auziţi cum sună”, a explicat el.


Mozaic, un amalgam de gânduri și povești

La finalul concertului Alifantis le-a povestit clujenilor despre noul său album și motivele pentru care l-a realizat: “Ați ascultat un cântec în machedonă, cântec făcut pentru bunica şi mama mea pentru că în mod special bunica a fost cea care a întreţinut spiritul acesta la noi în casă. Cât am fost copil am simţit din plin grija şi dragostea ei de a păstra valoarea culturală şi spirituală a etniei noastre. Apoi a fost un cântec în portugheză pe l-am făcut pentru că bunicul meu care era navigator. El stat toată viaţa pe vas şi şi-a dorit să ajungă în Portugalia. A murit cu oful acesta. Atunci mi-am amintit lucrul acesta şi am zis hai să-i fac un cântec și lui pentru că era un om absolut senzaţional. A mai fost un cântec în limba greacă pentru că aveam o datorie față de tatăl meu, care era grec de meserie şi aşa s-a ajuns la acest mozaic, un amalgam de gânduri, de povești de iubire, de respirări ale vieţii pe care am trăit-o şi mă bucur dacă ascultându-l veţi primi aceeaşi impresie ca şi cele ce v-am povestit în această seară”, a spus folkistul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter