Actualitate

Compania de Apă Arieș primește colindători

Şi în acest an, în perioada 16 - 20 decembrie, Compania de Apă Arieş (CAA) are parte de cele mai frumoase colinde din partea copiilor de la şcoli şi grădiniţe din Turda şi Câmpia Turzii.

Compania de Apă Arieș primește colindători Compania de Apă Arieș primește colindători

Peste 200 de copilaşi vor trece pragul companiei, atât la Turda, cât şi la Câmpia Turzii, în aceste zile când tot românul îşi primeneşte casa pentru sărbători.

Moş Crăciun a lăsat darurile pentru toţi colindătorii săi, sub bradul Companiei de Apă. Bucuria copiilor s-a reflectat asupra angajţilor CAA, care la rândul lor i-au colindat pe aceştia şi le-au oferit dulciuri şi cozonaci.


Directorul Cristian Matei a fost profund impresionat de glasurile colindătorilor şi de atmosfera de sărbătoare pe care au creat-o copiii, îndrumaţi de cadrele didactice care i-au însoţit. Adresându-le călduroase urări de fericite sărbători şi mulţumiri, Cristian Matei a rămas alături de angajaţii săi până la sfârşitul spectacolului oferit de copii, adevărate acte artistice pentru angajaţii companiei.

Investiții de peste 1,6 mil. lei

Potrivit unei informări prezentate de conducerea Companiei de Apă Arieș, în semestrul II al acestui an, societatea este pe un trend ascendent în ceea ce privește capitolul investiții.


Dacă în primul semestru al anului 2013 acestea au fost, în total, de 218.000 de lei, în cel de-al doilea semestru ele s-au ridicat la 1.639.667 de lei.

Ca rezultat al măsurilor aplicate de noua conducere, cifra de afaceri a CAA s-a majorat, de la circa 8 milioane de lei, în luna iunie, la peste 17,5 milioane de lei, în luna octombrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter