Actualitate

VIDEO - Topul celor mai pirataţi cântăreţi ai anului 2013

Piesele unuia dintre cei mai în vogă artişti pop au fost descărcate ilegal de 5,8 milioane de ori, ocupând primul loc în topul celor mai pirataţi cântăreţi ai anului 2013.

Topul celor mai piratati cantareti Topul celor mai piratati cantareti

Bruno Mars a fost cel mai piratat artist al anului 2013, piesele acestuia fiind descărcate ilegal de 5,8 milioane de ori, iar cântăreţul este urmat în clasament de Rihanna şi Daft Punk, informează huffingtonpost.com, citat de Mediafax. Piesele autorului hitului "Gorilla" au fost descărcate ilegal de 5,8 milioane de ori prin intermediul aplicaţiei BitTorrent din ianuarie până în decembrie 2013, potrivit cifrelor publicate de Musicmetric.

Astfel, artistul născut în Hawaii, în vârstă de 28 de ani, i-a întrecut pe Rihanna, ale cărei piese au fost descărcate ilegal de 5,4 milioane de ori, şi Daft Punk, formaţia clasându-se pe locul al treilea, cu 4,2 milioane de descărcări ilegale.


În topul 10 al celor mai pirataţi cântăreţi au fost incluşi şi Justin Timberlake, cu 3,9 milioane de descărcări, şi Flo Rida, cu 3,5 milioane de descărcări ilegale.

Rapperii Kanye West şi Jay-Z s-au clasat pe locurile al şaselea şi al şaptelea, cu 3,2 milioane de descărcări ilegale, respectiv 3,17 milioane de descărcări ilegale.


Topul a fost completat, în ordine, de Drake, Pitbull, Maroon 5, Adele, Pharrell Williams şi Katy Perry.

Cifrele prezentate de Musicmetric reprezintă albumele şi melodiile care au fost descărcate prin intermediul BitTorrent, un program care permite transferul online de fişiere de dimensiuni mici şi mari între persoane diferite.

Ultimele Stiri
abonare newsletter