Actualitate

Autobuzele vechi din Cluj-Napoca vor fi scoase din circulație în patru ani

Consilierii locali au votat proiectul de hotărâre privind achiziționarea de autobuze noi pentru Compania de Transport Public (CTP) Cluj.

Vor fi cumparate autobuze noi Vor fi cumparate autobuze noi

40 de autobuze articulate vor fi cumpărate cu 50.720.000 lei, fără TVA, fondurile fiind alocate din creditul pe care Primăria îl are la CEC. Cu tot cu TVA, prețul total al autobuzelor este de aproape 63 milioane lei, iar prețul unui autobuz este de 1.682.000 lei.

“Este ultimul an când putem folosi creditul de la CEC și clujenii trebuie să știe exact cum sunt cheltuiți banii. Acum este rândul autobuzelor pentru a înnoi o treime din flota existentă.Obiectivul nostru este ca în următorii patru ani să modernizăm în totalitate flota de autobuze”, a declarat primarul Emil Boc.


Zilnic, în Cluj-Napoca circulă 150 de autobuze în momentul de față. Conducerea Primăriei speră ca până în 2015 când Cluj-Napoca va fi Capitală Europeană a Tineretului, în oraș să circule doar autobuze noi.

Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a achiziționat 10 troleibuze noi pe lângă cele 4 tramvaie ultramoderne aflate deja în circulație. Pentru 2014, autoritățile locale își propun să cumpere 50 de autobuze noi din fondurile Primăriei și ale CTP Cluj: 40 din bugetul local și 10 din bugetul CTP.


Cum s-a stabilit prețul estimativ al autobuzelor

Votarea proiectului de hotărâre nu a fost lipsită de discuții. Astfel, Claudia Anastase, consilier USL i-a cerut primarului Emil Boc să justifice cum s-a determinat valoarea fiecărui autobuz, în condițiile în care abia acum urmează realizarea caietului de sarcini și a restului documentației tehnice.

Potrivit conducerii Primăriei, specialiștii RATUC au estimat valoarea autobuzelor. “Prognoza din buget este trecută pe baza estimării făcută de RATUC. Ei vor fi cei care vor alcătui proiectul de caiet de sarcini pentru că ei sunt experții”, a precizat primarul.


Discuțiile legate de prețul estimat au continuat cu interenția consilierului USL, Ioana Borza.

“De ce nu se merge pe recomandarea directorului RATUC din decembrie 2013 când domnul Neag a recomandat înnoirea flotei RATUC cu autobuze al căror preț era estimat la 1,1 milioane lei. De ce din decembrie 2013 până acum prețul pe autobuz articulat a crescut?”, a spus Ioana Borza.


Virgil Poruțiu, directorul tehnic din cadrul Primăriei a precizat că autobuzele despre care vorbea directorul RATUC anul trecut erau autobuze articulate, diferite de cele la care se face referire în proiectul de hotărâre.

Consilierul local, Ioan Bîldea, PNL consideră de asemenea că suma este mult prea mare, prețul unui autobuz, fiind în opinia sa, de aproximativ 150.000 euro. El a subliniat că în acest caz poate fi vorba despre o “afacere suspectă”. Radu Moisin, consilier local PDL a precizat că prețul estimat este mult mai mic decât în alte orașe din țară precum Craiova sau Ploiești.


Proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii locali 14 voturi pentru, 11 împotrivă, după discuții care au durat mai bine de o oră și jumătate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter