Actualitate
FOTO - Ce trăsătură sugerează GOOGLE pentru România?
Opţiunea Google de a sugera cuvinte la căutarea pe internet permite verificarea celor mai frecvente întrebări puse de utilizatori sub forma "De ce este ... (o ţară) atât de...?"
O hartă compilează trăsăturile sugerate de Google pentru fiecare ţară din EuropaPrima sugestie a Google - la această întrebare - în cazul mai multor ţări din fostul bloc comunist este "săracă". Această însuşire îi este atribuită şi României.
Astfel, dacă un utilizator Google scrie în motorul de căutare "Why is Romania/ Bulgaria/ Serbia/ Moldova/ Slovacia/ so..." (De ce este România/ Bulgaria/ Serbia/ Moldova/ Slovacia atât de...", Google va sugera cuvântul "poor/ săracă" în completarea întrebării. Acest lucru înseamnă că aşa a fost formulată întrebarea de către cei mai mulţi utilizatori.
Sunt şi rezultate care surprind, cum ar fi "slabă" pentru Polonia sau "suicidală" pentru Lituania.
După cum precizează şi site-ul The Atlantic, întrebările puse de cei mai mulţi utilizatori de internet nu reflectă exact situaţia actuală din ţara respectivă, ci impresia pe care cei mai mulţi o au despre ea şi curiozitatea lor în legătură cu acest aspect.