Actualitate

Proiect de lege: STS, condus de secretar de stat din MAI, numit de premier

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea STS modifică Legea 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS şi OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea MAI şi stabileşte reorganizarea serviciului ca Departament în cadrul MAI.

Proiectul de lege are cinci articole, primul dintre acestea prevăzând că STS se reorganizează ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în cadrul MAI şi devine o structură cu personalitate juridică condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, care sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier.

Proiectul mai precizează că, la momentul intării în vigoare, MAI va prelua de la STS patrimoniul, bugetul, personalul şi posturile aferente.


Proiectul abrogă o serie de articole din Legea STS care prevăd că serviciul se află în coordonarea CSAT.

Proiectul de lege prevede totodată că structura generală a Departamentului de telecomunicaţii speciale, atribuţiile componentelor sale funcţionale, efectivele şi resursele în timp de pace şi în timp de război, regimul reţelelor şi echipamentelor de telecomunicaţii speciale şi mobilizarea serviciului se stabilesc prin Hotărâre de Guvern.


Proiectul modifică şi punctul 23 al literei f) de la articolul 4 din Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT, prin care se stipulează că CSAT aprobă structura organizatorică, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale SRI, SIE şi SPP, fiind scos din lege STS.

Aceste modificări legislative sunt justificate, în expunerea de motive a proiectului, prin necesitatea îmbunătăţirii managementului informaţiei în cazul situaţiilor de urgenţă.


"Funcţionarea în cadrul aceluiaşi minister a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a Departamentului de telecomunicaţii speciale, precum şi a altor structuri din cadrul MAI este de natură să contribuie la creşterea performanţei în centralizarea şi gestionarea informaţiilor necesare pentru derularea acţiunilor de intervenţie", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Totodată, în proiect se solicită dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă a modificărilor legislative.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter