Actualitate

ACCIDENT la EUROVISION. Regizorul muzical Alexandra Cepraga a căzut de pe scena

Regizorul muzical Alexandra Cepraga, membră a juriului Eurovision, a căzut de pe scena concursului, sâmbătă, s-a lovit uşor la un omoplat, i-a fost acordat primul ajutor şi starea ei de sănătate este în prezent bună, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălin Voicu, preşedintele juriului competiţiei.

Accident la Eurovision 2014 Accident la Eurovision 2014

Alexandra Cepraga a căzut în timpul transmisiunii în direct, imediat după ce se urcase pe scena selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov.

"A căzut într-o bucăţică de scenă care era decupată. Nu a văzut că scena era decupată. S-a lovit puţin la spate, la un omoplat. S-a ridicat, am pus-o pe scaun, a venit salvarea, i-a fost dat primul ajutor şi este în regulă. Vorbeşte, zâmbeşte, nu are nicio problemă acută", a declarat, pentru MEDIAFAX, muzicianul Mădălin Voicu, preşedintele juriului selecţiei naţionale a Eurovision.


El a precizat că Alexandra Cepraga a căzut de la o distanţă de aproximativ 70 de centimetri.

Mădălin Voicu a spus că în prezent Alexandra Cepraga se simte bine. "Acem este în regulă, este totul sub control. Vorbeşte, merge, este în regulă", a mai spus Mădălin Voicu.


Paula Seling şi Ovi vor reprezenta România la Eurovision Song Contest de la Copenhaga (Danemarca), cu piesa "Miracle", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, şi a fost difuzată în direct la TVR.

Melodia "Miracle", care va reprezenta România la Eurovision, a fost aleasă în urma punctajului primit de la juriul de specialitate (50%) şi prin televoting (50%).


Juriul selecţiei naţionale a Eurovision a fost format din: Mădălin Voicu (preşedintele juriului), Alexandra Cepraga, Nico, Nancy Brandes şi Bobby Stoica.

Concursul cântecului european Eurovision se va desfăşura în acest an la Copenhaga (Danemarca), pe 6, 8 şi 10 mai.

Ultimele Stiri
abonare newsletter