Actualitate

Cu un picior în groapă, Fany continuă războiul pentru traseele metropolitane

Cu patronul în arest, firma Fany încă se războieşte în instanţă cu autorităţile publice şi vrea înapoi traseele de transport persoane pierdute.

Firma de transport Fany a fost „decapitată” prin arestarea patronului Ştefan Eronim Cadar şi a soţiei acestuia, Olezia Cadar. Vineri, procurorii DNA Cluj au dispus arestarea soţilor Cadar şi odată cu ei a fost reţinută şi Daniela Dobrilă, director la Autoritatea Rutieră Română. Ştefan Cadar a fost arestat pentru 30 de zile, iar cele două femei au primit arest la domiciliu deoarece au în grijă copii mici. Patronii firmei Fany sunt acuzaţi de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri, spălare şi complicitate la spălare de bani într-un dosar vizând licitaţia de transport în judeţ.

În ciuda faptului că patronii firmei au fost arestaţi tocmai într-un dosar privind licitaţia de transport în judeţ, Fany continuă să se războiască în instanţă cu Asociaţia Metropolitană de Transport Public Cluj pentru traseele din comunele limitrofe municipiului. Pe rolul instanţei de judecată se află două procese prin care Fany cere suspendarea unor trasee din zona metropolitană atribuite Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca. Acestea două nu sunt singurele procese intentate de operatorul privat de transport. Primul datează din octombrie 2013 prin care Fany a cerut anularea unei hotărâri de Consiliu Judeţean care prevedea eliminarea unor trasee de transport persoane din judeţ pentru anii 2014 – 2019 astfel încât traseele să poată fi preluate de CTP Cluj-Napoca. Într-un final, Curtea de Apel a dat câştig de cauză forului judeţean.


Acţiunile Fany, în atenţia Consiliului Local

Al doilea dosar vizează tot traseele de transport persoane din judeţ, mai exact anularea unei alte hotărâri de Consiliu Judeţean prin care se aprobă actualizarea programului de transport judeţean după eliminarea traseelor din comunele membre ale Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj. Primul termen în acest dosar este 9 mai 2014.

În al treilea dosar, Fany cere suspendarea unei hotărâri de Consiliu Local a comunei Baciu prin care un traseu paralel Cluj-Napoca – Baciu a fost atribuit CTP Cluj-Napoca. Cererea operatorului privat a fost respinsă de Tribunalul Cluj în termenul de judecată din 7 martie.


Toate cele trei acţiuni în instanţă ale firmei Fany urmează să fie discutate de consilierii locali în şedinţa de joi, 20 martie.  

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter