Actualitate

FOTO - Militari de mici: Copiii ruşi se pregătesc de la vârste fragede pentru o carieră militară

Părinții ruși care visează la o carieră militară pentru copiii lor, îi înscriu de la o vârstă fragedă în Clubul sportiv militar Berkut. Cel mai mic cursant are 5 ani iar cel mai mare 16 ani.

Clubul sportiv militar Berkut, din Jukovski, fereşte copiii de "jocurile de noroc, abuzul de substanţe şi alcoolism" şi îi pregăteşte pentru unităţile militare de elită, capabile "să respingă orice inamic", la fel ca şi Hitlerjugend, Tineretul hitlerist.

Candidații: Copiii cu vârste între 5 şi 16 ani

Dacă unii părinţi îşi feresc copiii până şi de filmele sau jocurile pe calculator care promovează violenţa, în Rusia tinerii cu vârste cuprinse între cinci şi şaisprezece ani se pot înscrie în clubul "Berkut", unde au ocazia să tragă cu pistolul-mitralieră Kalaşnikov şi alte arme de calibru mic, să execute marşuri forţate sau să sară cu paraşuta, relatează Daily Mail.


Aptitudinile fizice dobândite şi "sănătatea morală corespunzătoare", precum şi "educaţia patriotică" primită îi pregătesc pe adolescenţi pentru unităţile de elită ale armatei ruse.

Pentru copiii cu vârste între 12 şi 16 ani, clubul sportiv Berkut organizează tabere militare unde ei pot să ia parte la cursuri de alpinism, tehnici de luptă fără arme şi auto-apărare, formare medicală, supravieţuire în situaţii extreme şi familiarizare cu pistolul-mitralieră Kalaşnikov şi alte arme de calibru mic. La cerere, cursanţii se pot forma şi ca paraşutişti, pregătirea incluzând şi salturi alături de instructori.


Profesorii au experienţă în cadrul forţelor armate, mulţi dintre ei au luat parte la ostilităţi şi "pot să pregătească tinerii luptători în mod corespunzător", în aşa fel încât aceştia să "respingă orice inamic". La sfârşitul cursurilor, cei mai curajoşi dintre copii primesc dreptul de a purta berete albastre "un simbol al puterii şi al îndemânării", conform site-ului organizaţiei. 

”Acvila de munte” a rușilor, înființată în 1981

Clubul sportiv militar Berkut, (n.r. Acvilă de munte, în limba rusă) situat în Jukovski, regiunea Moscova, la doar 40 de kilometri de Capitală, a luat naştere în 1981, sub formă de club sportiv în cadrul Comsomol-ului, organizaţia de tineret a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. În prezent, organizează cursuri de lupte greco-romane, Jiu-jitsu, tehnici de supravieţuire, dar şi de pregătire militară.


Conform site-ului oficial al organizaţiei, principalele îndatoriri ale părinţilor sunt de a le insufla copiilor "valorile de bază şi tradiţiile" şi de a le asigura o "sănătate morală corespunzătoare". Clubul sportiv se oferă să le vină în ajutor, înainte ca cei mici să cadă în patima "jocurilor de noroc, a abuzului de substanţe sau a alcoolismului". Berkut poate să devină o a doua casă atât pentru băieţi cât şi pentru fete, care "nu sunt deloc inferioare în tenacitate", notează organizaţia.

Berkut-ul rus = Hitlerjugend-ul german

Hitlerjugend, Tineretul hitlerist, a fost o organizaţie paramilitară de tineret a partidului nazist, înfiinţată în 1922. Aceasta se adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, în cadrul Deutsches Jungvolk, Tinerii germani, aripa pentru copii, şi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, în cadrul organizaţiei propriu-zise. Membrii luau cursuri de educaţie patriotică şi pregătire militară, care includeau marşuri forţate şi familiarizarea cu diverse tipuri de arme de foc. Hitlerjugend era considerată o etapă preliminară înaintea înrolării în Schutzstaffel, SS, organizaţia paramilitară de elită a partidului nazist.

Etichete: club sportiv
Ultimele Stiri
abonare newsletter