Actualitate

UPDATE: Barack Obama s-a întâlnit cu Papa Francisc

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a sosit miercuri seara în Italia, în cadrul celei de a treia etape a turneului pe care-l efectuează în Europa şi Arabia Saudită, iar joi se întâlneşte pentru prima dată cu Papa Francisc.

Reuniunea a început la ora 10:30 (09:30 GMT), când primul papă latino-american l-a primit pe președintele SUA în biblioteca palatului apostolic, în faţa presei.

“Este minunat să vă întâlnesc”, i-a spus papei președintele american. Surâzător, papa i-a răspuns în engleză: “Bine ați venit, domnule președinte!” după care a început întrevederea privată, cu ajutorul a doi interpreți iar presa a fost rugată să se retragă.


Între timp, ampla delegație americană, din care face parte și secretarul de stat John Kerry, a fost însoțită de prefectul Casei Pontificale, arhiepiscopul Georg Ganswein, și a fost ulterior invitată să intre în bibliotecă pentru înmânarea cadourilor.

Jorge Bergoglio i-a dăruit lui Barack Obama “Evangelii Gaudium”, publicată la 26 noiembrie, și un medalion artistic reprezentând “Îngerul Păcii”, după cum însuși papa i-a explicat președintelui american. Papa Francisc i-a mai dăruit lui Barack Obama o colecție de monede ale pontificatului său, care au căzut în timp ce erau arătate președintelui, ceea ce i-a făcut pe amândoi să râdă.


După vizita la Vatican, agenda președintelui Barack Obama include o întrevedere cu șeful statului italian, Giorgio Napolitano, precum și convorbiri cu premierul Matteo Renzi.

La ora 17:00 locală (16:00 GMT), Barack Obama va vizita Colosseumul din Roma, închis turiștilor de la ora 12:00 GMT din motive de securitate.


Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a sosit miercuri seara în Italia, în cadrul celei de a treia etape a turneului pe care-l efectuează în Europa şi Arabia Saudită, iar joi se întâlneşte pentru prima dată cu Papa Francisc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter