Actualitate

Cititori din întreaga lume aşteaptă ultimul roman scris de Gabriel García Márquez

Cititori din întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare apariţia ultimului roman scris de Gabriel García Márquez - "En agosto nos vemos"-, neterminat însă de scriitorul columbian laureat al premiului Nobel pentru literatură pe 1982, care a murit joi, la vârsta de 87 de ani.

Acest ultim volum, "En agosto nos vemos" ("Ne vedem în august"), ar închide seria de romane începută în 1985 cu "El amor en los tiempos del cólera" ("Dragostea în vremea holerei"), continuată cu "Del amor y otros demonios" ("Despre dragoste şi alţi demoni"), apărut în 1994, până la cel mai recent roman al său, "Memoria de mis putas tristes" ("Povestea târfelor mele triste"), lansat în 2004. De la acest roman, scriitorul columbian nu a mai publicat nimic, fiind slăbit din cauza bolii, potrivit informador.com.

"En agosto nos vemos" este titlul provizoriu pe care autorul l-a dat romanului, iar publicarea acestuia depinde de moştenitorii scriitorului columbian. "En agosto nos vemos" a fost gândit iniţial ca un volum de poveşti, două dintre acestea fiind publicate deja în El Pais şi The New Yorker.


Potrivit informaţiilor apărute, romanul spune povestea unei femei, Ana Magdalena Bach, în vârstă de 52 de ani, căsătorită şi fericită, care, timp de 28 de ani, a mers anual, pe 16 august, să viziteze mormântul mamei sale pe o insulă din Caraibe. Aceasta duce mereu la mormântul mamei un buchet de gladiole şi îi povesteşte noutăţile din viaţa sa familială. De asemenea, în fiecare an se cazează în aceiaşi cameră, la acelaşi hotel, până când, într-un an, pe 16 august, cunoaşte un bărbat la barul clădirii.

"A fost pe punctul de a-l termina, dar n-a făcut-o, pentru că era un perfecţionist. Îi era greu să-l termine şi nu a vrut să fie publicat până în acest moment", a declarat Claudio López Lamadrid, directorul diviziei literare a Penguin Random House, despre romanul "En agosto nos vemos".


Romanul are cinci capitole, în 150 de pagini, şi şase finaluri.

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit, joi, la vârsta de 87 de ani. Trupul neînsufleţit al scriitorului a fost deja incinerat, a anunţat, vineri, ambasadorul Columbiei în Mexic, José Gabriel Ortiz, refuzând să ofere alte detalii.

abonare newsletter