Actualitate

Viktor Orban, nominalizat pentru al 3-lea mandat de premier al Ungariei

Preşedintele ungur Janos Ader l-a nominalizat pe populistul Viktor Orban să formeze viitorul guvern, în urma alegerilor legislative, a anunţat luni şeful statului ungar.

Orban le-a declarat unor jurnalişti, după nominalizare, că a acceptat nominalizarea. A fost o "onoare excepţională" ca alegătorii din Ungaria să-i încredinţeze conducerea guvernului pentru a treia oară, a adăugat el.

Comisia electorală ungară a confirmat în urmă cu o spătămână victoria detaşată a şefului Guvernului ungar conservator Viktor Orban în alegerile legislative de la 6 aprilie, după epuizarea tuturor căilor de recurs la Curtea Supremă.


Aşa cum indicau deja rezultatele provizorii, anunţate pe 13 aprilie, partidul Fidesz al lui Viktor Orban şi aliatul său creştin-democrat dispun de 133 din cele 199 de mandate în Parlament.

Prima reuniune a noului Parlament a fost convocată pe 6 mai.

Ultimele Stiri
abonare newsletter