Actualitate

Miliardari, ultranaţionalişti, proruşi şi o divă – portretele candidaților la președinția Ucrainei - FOTO

Doi miliardari, ultranaţionalişti, personalităţi provenite din rândul mişcării de contestare din Maidan, inamicii lor proruşi şi o divă se numără printre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 25 mai din Ucraina.

Petro Poroșenko: Regele ciocolatei şi marele favorit

Proprietarul unui prosper grup care produce ciocolata Roshen, el s-a îmbogăţit în anii 1990 pe ruinele Uniunii Sovietice. La vârsta de 48 de ani şi având o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari, el este singurul oligarh care nu a ezitat să îşi pună în mod deschis puterea financiară şi mediatică - prin postul de televiziune Kanal 5 - în slujba contestatarilor proeuropeni de la Kiev.

El a fost unul dintre fondatorii Partidului Regiunilor, fosta formaţiune a lui Viktor Ianukovici şi ministrul Economiei în timpul guvernării acestuia. Dacă va fi ales preşedinte, el promite să "rezolve problema cu Rusia în trei luni". El este creditat cu 33 la sută din intenţiile de vot.


Iulia Timoșenko: "Doamna de fier" a Ucrainei

Celebră în Occident, diva cu tresă blondă, imaginea revoluţiei pro-occidentale din 2004, a reapărut pe scena politică în februarie, imediat după eliberarea sa din închisoare, unde a fost închisă de justiţia fostului preşedinte Viktor Ianukovici.

Luând cuvântul de pe un scaun cu rotile în faţa mulţimii care plângea morţii represiunii sângeroase din Maidan, "doamna de fier" în vârstă de 53 de ani a fost întâmpinată cu rezervă.


Ulterior, ea şi-a multiplicat declaraţiile şocante, a lansat o mişcare de "rezistenţă" faţă de agresiunea rusă, a promis aderarea la Uniunea Europeană. Nimic nu a funcţionat însă, popularitatea sa fiind în cădere liberă, cu 6 la sută din intenţiile de vot. Ea promite o luptă fără milă împotriva oligarhilor şi o "a treia revoluţie" dacă nu va fi aleasă.

Serghei Tighipko:  Bancherul prorus

Tighipko, în vârstă de 54 de ani, este creditat cu 4 la sută din intenţiile de vot şi vrea să restabilească relaţiile economice cu Rusia în pofida crizei fără precedent dintre cele două state pe care unii o califică drept "război nedeclarat".


Fost bancher şi miliardar, el a fost directorul de campanie al lui Viktor Ianukovici în 2004, când a avut loc "revoluţia portocalie" ce a condus la un fiasco pentru candidatul său. După ce s-a distanţat, el s-a alăturat din nou taberei lui Ianukovici în 2010, devenind vicepremier şi conducând o reformă a pensiilor foarte nepopulară.

Anatoli Grițenko:  Candidatul celor de pe Maidan

Fost ministru al Apărării şi susţinător al aderării Ucrainei la NATO, el apreciază că Vladimir Putin a lansat al treilea război mondial şi promovează măsuri radicale pentru a face faţă "agresiunii" ruse. La vârsta de 56 de ani, el se bucură de o oarecare popularitate în rândul foştilor manifestanţi din Maidan dar nu este creditat decât cu 4 la sută din intenţiile de vot.


Mihail Dobkin: Cel neiubit la Kiev

Fost guvernator al fostei capitalei ucrainene Harkov, Mihail Dobkin a susţinut violenţele împotriva manifestanţilor proeuropeni de la Kiev, pe care i-a calificat drept "monştri" şi "clovni". El se ilustrează prin metodele dure împotriva opozanţilor.

După ce a flirtat cu ideile separatiste, el se prezintă acum, la vârsta de 44 de ani, drept susţinătorul unei "Ucraine unite" în pofida urmăririlor judiciare pentru "atingere adusă integrităţii teritoriale" a ţării. Neiubit la Kiev, unde afişele sale de campanie sunt vandalizate sistematic, el este creditat cu 2,6 la sută.

Ultimele Stiri
abonare newsletter