Actualitate

Ce ARSENAL avea asupra lui suspectul reţinut în cazul atacului de la Bruxelles

Bărbatul suspectat că ar fi autorul atacului de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles nu a făcut nicio declaraţie de la reţinerea sa, dar expertizele ştiinţifice asupra armelor sale şi a camerei încep să ofere elemente "convingătoare", a anunţat duminică o sursă apropiată anchetei, relatează AFP.

"Poliţia tehnică şi ştiinţifică din cadrul poliţiei judiciare începe să obţină rezultate, chiar dacă ele nu vor oficiale decât la începutul săptămânii", a afirmat această sursă pentru AFP.

Potrivit acesteia, "primele rezultate privind armele şi primele exploatări ale materialului informatic şi imaginilor video aflate în posesia sa par să ofere rezultate foarte convingătoare".


O altă sursă apropiată anchetei a precizat totuşi că este prea devreme pentru a şti dacă puşca de asalt Kalaşnikov şi revolverul găsite în posesia lui Mehdi Nemmouche, un francez în vârstă de 29 de ani, în timpul arestării sale, vineri, la Marsilia (sudul Franţei) sunt cele utilizate pentru uciderea a patru persoane la 24 mai în capitala belgiană.

Suspectul avea, de asemenea, asupra sa muniţie ce corespundea armelor, precum şi o cameră portabilă GoPro, un laptop şi carduri de memorie care vor fi analizate.


De când a fost reţinut, vineri la prânz, Mehdi Nemmouche "nu spune nimic", "în general a rămas tăcut", a declarat prima sursă.

Etichete: bruxelles atac armat
abonare newsletter