Actualitate

100 de clujence, îmbrăcate elegant, au promovat mersul pe bicicletă - FOTO

Peste 100 de bicicliste de toate vârstele au luat parte, duminică, la ediția de anul acesta a SkirtBike, organizat de către Clubul de Cicloturism "Napoca". Prin participarea la eveniment, acestea au dorit să promoveze atât pedalatul în ținută elegantă, cât și mersul pe bicicletă.

Participantele au abordat o varietate de stiluri vestimentare, de la rochii elegante accesorizate cu coliere și coronițe de flori, la ținute sport. Cea mai surprinzătoare apariţie a fost a unei bicicliste îmbracată în portul național. Biciclistele s-au arătat încântate de acest demers. „Ideea de a promova feminitatea pe bicicletă mi se pare foarte faină. Mă încântă și posibilitatea de a putea merge pe bicicleta chiar și in oraș”, susține Ioana, una din participantele la eveniment.

SkirtBike a atras și familii cu copii mici. „Mi se pare o idee frumoasă, să ne adunăm noi fetele și să arătăm că dacă ești îmbrăcata feminin, poți să mergi cu bicicleta. Am vrut să o aduc și pe fiica mea, ca să vadă și ea ce înseamnă o adunare cu fetele,” spune Ana, care a venit împreună cu fetița ei Diana la eveniment.


S-au strecurat şi bărbaţi îmbrăcaţi în kilt

Nu doar fetele au luat parte la SkirtBike, printre participanți regăsindu-se și bărbaţi, unul din ei apărând într-un kilt roșu. „Am văzut anunțul pe internet, iar prietena mea a vrut să participe, așa că am venit. E prima dată când văd așa ceva, fiind străin,” povestește Osama, un student venit din Siria. Alți bicicliști susțin că au venit de dragul de a susține egalitatea între sexe, cât și doar de dragul de a se plimba pe bicicletă.

Bicicleta nu este doar pentru copii şi sportivi

Organizatorii evenimentului au subliniat că oamenii trebuie să înţeleagă că mersul pe bicicletă nu este potrivit doar pentru copii şi sportivi, ci şi pentru femei. „În 2008, Clubul de Cicloturism „Napoca” a avut o serie de prezentări prin țară intitulată „Elegant pe bicicletă”, considerând că există o prejudecată cum că bicicleta ar fi incompatibilă cu eleganța. Plecând de la această idee, mai multe organizații partenere din țară au început să organizeze evenimente în acest sens, inclusiv unele dedicate special femeilor elegante pe bicicletă, grupul cel mai afectat de către această prejudecată, cum că ar fi ceva pentru copii sau sportivi și nu un lucru firesc pentru a circula în oraș. Suntem la a treia ediție clujeană de SkirtBike, un eveniment dedicat special fetelor și femeilor care încearcă să spulbere această barieră de mentalitate și a să devină o normalitate să circuli aspectul elegant pe bicicletă, indiferent că ești bărbat sau femeie”, declară unul dintre organizatori.


Skirt Bike s-a derulat pe următorul traseu: Parcul Central- Piața Măraști prin Calea Moților, Piața Unirii, Bulevardul Eroilor și Calea Dorobanților și retur, pe Bulevardul 21 Decembrie, strada Regele Ferdinand, Piața Mihai Viteazu și strada General Dragalina. 

Text şi foto Flavia Dima - studentă practicantă, Jurnalism - FSPAC, UBB, anul II

Etichete: biciclist biciclete
Ultimele Stiri
abonare newsletter