Actualitate

Academicianul Alexandru Bogdan, fostul președinte al Fundației „Patrimoniu”, urmărit penal de DNA

Procurorii DNA l-au pus sub acuzare miercuri,16 iulie 2014 pe academicianul Alexandru Bogdan, fost președinte al Fundației "Patrimoniu", pentru folosirea atribuțiilor de președinte al fundației în scopul de a favoriza colaboratorii Fundației „Patrimoniu”, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale.

Alexandru Bogdan a fost prezent miercuri, 16 iulie 2014, la sediul DNA, unde procurorii l-au anunțat că este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Prin aceste acțiuni, desfășurate cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al Academiei Române, a fost prejudiciat atât patrimoniul privat, cât și bugetul acestei instituții.


Astfel, au fost favorizate mai multe persoane juridice, prin aceea că marea majoritate a contractelor au fost încheiate fără să fie respectate prevederile Statutului Fundației „Patrimoniu” și fără să fie respectată procedura de avizare a actelor juridice încheiate de fundație, conform unei decizii a președintelui Academiei Române.

Ultimele Stiri
abonare newsletter