Actualitate

Credit de 50 milioane lei pentru Aeroportul Cluj-Napoca

În ședința de Consiliu Județean de joi a fost aprobată garantarea de către forul județean a unui credit de 50 milioane lei pentru plata lucrărilor la pista de 2.100 metri.

Creditul de 50 milioane lei a fost garantat de Consiliul Județean și a fost aprobat inițial în luna ianuarie a acestui an, dar în proiectul de hotărâre din iarnă nu a fost precizată perioada de 20 de ani a creditului de la CEC Bank. Astfel, în ședința de joi, 31 iulie, a fost aprobată modificarea hotărârii de Consiliu Județean în care a fost omisă precizarea perioadei de 20 de ani.

Banii vor fi folosiți pentru plata investițiilor la pista de 3.500 de metri, etapa I.


Creditul va fi accesat doar după ce o comisie de specialitate din cadrul Consiliului Județean și Aeroportului va verifica lucrările la pistă.

Potrivit conducerii Aeroportului, accesarea respectivului credit permite funcționarea normală a Aeroportului și nu ar crea blocaje. David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca s-a arătat de acord cu înființarea unei comisii care să cerceteze situația de la pista Aeroportului, dar cu condiția ca activitatea instituției să nu fie blocată de băncile și creditorii Aeroportului. “Dorim în totalitate aflarea adevărului. Această pistă a fost expertizată de o firmă de specialitate care a constatat că toate lucrările s-au executat, am avut un control al Curții de Conturi care au constatat legalitatea acestei investiții, micile probeme s-au rezolvat. Cei 50 milioane lei vor fi plătiți în următorii 20 de ani, integral, din veniturile proprii ale Aeroportului. Rugămintea este să ne sprijiniți astfel încât să nu fim în situația ca băncile sau alți creditori să nu blocheze această investiție care ne-ar aduce mari prejudicii”, a declarat Ciceo.

Etichete: david ciceo credit
Ultimele Stiri
abonare newsletter