Actualitate

“Super Luna” apare în această noapte. Urmează o ploaie de stele, luni şi marţi

Fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu, cunoscut sub numele de "Super Lună" va putea fi observat duminică, începând cu ora 21.12.

"Super Luna"  apare când satelitul natural al Pământului se află la o depărtare de 356.896 de kilometri de Terra şi reprezintă acel fenomen astronomic care constă în suprapunerea fazei de Lună plină/ Lună nouă cu poziţia satelitului la perigeul - punctul cel mai apropiat de Terra de pe orbita satelitului - traiectoriei sale circumterestre.

Conform Mediafax, "Super Lună" este un termen nou introdus în astronomia modernă şi a fost inventat de astronomul Richard Nolle în 1979. Termenul, foarte pompos, a devenit foarte popular în ultimii ani. Anterior, astronomii numeau acest fenomen pur şi simplu "Lună plină la perigeu", respectiv "Lună nouă la perigeu".


Fenomenul este considerat banal din punct de vedere astronomic, pe parcursul unui an putând fi observate, în medie, aproximativ 4-6 "Super Luni".

De asemenea, aproximativ o dată la un an şi 48 de zile, Luna se află la perigeul maxim. În ceea ce priveşte anul 2014, potrivit definiţiei lui Nolle, se pot observa cinci "Super Luni". Prima din 2014 a fost pe 1 ianuarie, a doua, pe 30 ianuarie, a treia, pe 12 iulie.


Următoarele "Super Luni" ale acestui an vor fi pe 10 august şi pe 9 septembrie.

Astronomii spun că nu se poate sesiza o diferenţă cu ochiul liber între o "Super Lună" şi o Lună plină/ Lună nouă obişnuită.


Pe de altă parte, Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, între orele 11.00 şi 05.00 (ora României). 

Ultimele Stiri
abonare newsletter