Actualitate

Traian Băsescu: Conform standardelor UE, România a intrat în recesiune. Proasta guvernare şi noile taxe, principalele cauze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seara, la Palatul Cotroceni, că România se află, conform standardelor europene, în recesiune. Şeful statului a indicat drept principale cauze ale frânării economiei proasta guvernare, reducerea investiţiilor străine, precum şi noile taxe ale Guvernului Ponta.

”România a intrat, conform standardelor europene, în recesiune. Pentru că nu vreau să avem diferende pe definiții, indiferent ce definiții ar utiliza ”dotore”, vă invit să urmăriți definiția pe care Eurostatul o dă recesiunii- 2 trimestre succesive cu scădere a creșterii economice față de trimestrul anterior”, a afirmat președintele, potrivit b1.ro.

”Economia a intrat în declin. Și e un declin de 2 trimestre consecutive. Primul, care are o creștere negativă de 0,2% din PIB și trimestru doi care are o creștere negativă de un procent față de trimestrul unu din 2014. Asta înseamnă că economia României a intrat în recesiune”, a precizat Băsescu.

”Cauzele sunt multe: în primul rând generic vorbind este proasta guvernare. Și impresia că suntem guvernați pentru că premierul merge la televizor unde vorbește despre economie fără să înțeleagă ce se întâmplă în urma deciziilor pe care le ia. Cauza fundamentală este reducerea investițiilor, fenomen asupra căruia am atenționat continuu. Investițiile străine directe pe primul trimestru înregistreză o scădere. S-a făcut o reducere a investițiilor cu 22,5% față de primul semestru 2013. A doua cauză e reducerea investițiilor străine directe, pe primele șase luni în scădere cu 10% față de anul trecut”, a arătat șeful statului.
 
”Și un semn major de alarmă pe care l-am văzut în februarie 2009, când au apărut datele statistice cu privire la luna octombrie 2008, când duduia economia incompetenților Tăriceanu și Vosganian. În iunie scăderea investițiilor străine directe e de 70%, chiar dacă pe primul semestru avem 10%. O altă cauză este multitudinea de taxe introduse pe economie și populație. Două taxe însă au lucrat ca o frână pentru economie: taxa pe infrastructură, pe stâlp, și taxa pe combustibil, de 7 cenți, tranformați in 11 cenți, după aplicarea TVA și inflație. Acestea sunt principalele cauze ale frânării economiei”, a explicat Traian Băsescu.

„Altă cauză majoră a crizei este lipsa de proiecte pentru absorbția fondurilor europene. Minciunile lui Ponta și Teodorovici nu mai pot continua. Anul acesta, când încă mai au proiecte în execuție de la guvenrul Boc, dar nu au făcut niciun proiect, pe primele 6 luni absorbția a crescut cu numai 3 procente”, a mai spus președintele.

Traian Băsescu a arătat că pe trimestrul II, România are cea mai mare scădere din UE, de 1 procent şi a acuzat INS că a minţit prin omisiune din cauza controlului politic. (Detalii AICI)

„Țări care mai au scădere sunt Germania, Italia, Cipru. În rest toate țările sunt pe o creștere pozitivă, dar România este singura care are o scădere de 1 procent. Aceste lucruri nu mai pot fi acoperite de propaganda pontistă. Proasta guvernare este o realitate, a avut toate condițiile de stabilitate macroeconomică, preluate de la guvernul boc. Prin incompentență și minciună, Ponta reușește să creeze din nou dezechilibre”, a mai spus președintele, adăugând că încă se mai pot lua măsuri pentru evitarea intrării în criză.

”În aceste condiții, ideea promovată, eu le-aș spune la loc la toți USL, Ponta cu liberalii și PDL-ul sunt USL. Fac politica pe care au făcut-o alături de PSD. Vor să obțină avantaje în campania electorală pe tema CAS în condițiile în care România nu poate să facă acest lucru. Reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză prin accentuarea masivă a deficitului la pensii. Îi avertizez pe români să nu se lase păcăliți pentru că ei vor plăti costul naivității. Ieșirea din criză se va face pe spinarea românilor dacă apucăm să intrăm în criză”, a subliniat Băsescu.

”Consider că în mod egal liderii marilor formațiuni politce de la putere și opoziție sunt la fel de iresponabili și mincinoși, fie că vorbim de Ponta, Iohannis sau Blaga. Dacă mizează că dând un vot în Parlament ptentrua doua oară o să tergiverseze legea, e foarte puțin probabil s-o pot face petnru că eu nu am întors-o pe motive constituționale. Nu toate minciunile din campanie sunt acceptabile. Cele cu care bagi țara în criză sunt inacceptabile”, a mai spus șeful statului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter