Actualitate

Castrul roman de la Turda, parte a strategiei de dezvoltare a orașului pentru perioada 2014-2020

De ceva vreme se vorbește la Turda despre restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii V Macedonica, Potaissa.

Până acum proiectul nu a fost pus în aplicare din lipsă de fonduri, suma la care s-ar cifra realizarea acestuia atinge aproape 6 milioane de euro!

Iată că obiectivul este cuprins acum în strategia de dezvoltare a Turzii pentru perioada 2014-2020.


Proiectul vizează punerea în valoare a Castrului ca monument istoric, introducerea acestuia în circuitele turistice, precum și modernizarea infrastructurii (canalizare, infrastructura rutiera) pe porțiunile care asigură accesul la obiectiv.

Acest proiect este inclus în conceptul integrat de măsuri pentru reabilitarea prudenta și revitalizarea economică a zonei istorice.


„Având în vedere dimensiunile considerabile și stadiul săpăturilor, situl castrului trebuie să își păstreze valența prioritară de unitate de cercetare arheologică. În acelasi timp, trebuie identificate atât metode de protejare și punere în valoare a locației, cât și surse de venituri pentru continuarea lucrărilor și prezervarea vestigiilor” anunță inițiatrii proiectului.

În acest scop vor fi exectutate activități de împrejmuire a sitului arheologic, amenajarea unei parcări, realizarea unei construcții pentru gestionarea fluxurilor turistice, intrare cu casă de bilete, alimentație publică, magazin de suveniruri. Realizarea unui pavilion cu destinație de muzeu, care să cuprindă săli de expunere, sali de comentare, săli de proiecție etc.


Există și posibilitatea unor proiecte comune cu instituții de învățământ superior, în vederea atragerii de fonduri. Facultatea de Istorie a Universității Babeș Bolyai ar putea fi un partener interesat.

Castrul roman de la Turda ar putea deveni astfel un punct de atracţie important pentru eventualii turişti, administraţia locală făcând eforturi ca Turda să fie inclusă în circuite turistice europene de vizitare a unor vestigii romane.

Ultimele Stiri
abonare newsletter