Actualitate

Război total pentru fierul vechi! Hoții au fost opriți cu focuri de armă la Câmpia Turzii

Un tren care transporta fier vechi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii a fost atacat miercuri, 6 noiembrie, de un grup de rromi din colonia Goldiș.

Convoiul era asigurat de agenții unei firme private de pază, dar aceștia au fost atacați la rândul lor de etnicii rromi care doreau să sustragă fierul vechi, informează TurdaNews.ro. Scandalul a început în momentul în care un convoi de circa 15 vagoane a ieșit pe poarta combinatului din Câmpia Turzii, încărcat cu fier vechi. În acel moment, circa 30-40 de rromi din colonia Goldiș au atacat vagoanele, cu scopul de a sustrage fierul vechi.

„În zonă au apărut mai multe grupuri de persoane cu intenția de-a sustrage fierul vechi. Pentru descurajarea activității infracționale, agenții de pază au tras câteva focuri de avertisment în plan verical. Aceștia au utilizat armamentul din dotare, este vorba despre arme neletale cu gloanțe de cauciuc. În urma incidentului nu a fost rănită nicio persoană”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.


Tentativa de furt a eșuat şi hoții au fugit speriați în momentul în care au auzit focurile de armă. La fața locului au acordat sprijin și angajații poliției din Câmpia Turzii, dar și ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Cluj.

Pentru identificarea persoanelor care au participat la incident, poliția a deschis o anchetă.


Vagoanele încărcate cu fier vechi, care ies din combinatul Câmpia Turzii, tranzitează exact zona locuită de rromii din colonia Goldiș. Nu este prima dată când aceștia atacă tranurile încărcate cu fier vechi, astfel de acțiuni având loc și în anii trecuți, inclusiv în momentul în care vagoanele erau staționate în stația CFR Câmpia Turzii, pentru a primi liber pentru traseul care urmau să-l străbată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter