Actualitate
Când visele devin realitate. “Cea mai mare dorinţă a mea a fost să-mi văd numele printre cărţile din bibliotecă”
Iulia Ghidiu este studentă la Universitatea Babeş-Bolyai, iar puţinul timp liber pe care îl are şi-l dedică scrisului. Devenită scriitoare cu “acte în regulă” încă de la vârsta de 17 ani când şi-a lansat primul volum, acum, la vârsta de 21 de ani, ea se pregăteşte intens pentru lansarea celui de-al doilea volum de poezii.
Studentă la Studii Europene în ultimul an, Iulia Ghidiu mărturiseşte că scrie de când se ştie şi că orice carieră ar urma nu va renunţa la scris.
“Am început de când eram în clasa a II-a, am calculat că de 12 ani scriu. Simt că prin scris, prin poezie, pot să mă exprim cel mai bine şi îmi doresc foarte mult să împărtăşesc şi celorlaţi aceste trăiri şi să mă deschid unui public cât mai larg. Îmi doresc ca ceea ce vine din mine să împărtăşesc cu lumea. Nu ştiu dacă există o legătură între poezie şi facultatea pe care o urmez, dar nu-mi pare rău de alegerea făcută”, spune Iulia.
Scrie mai ales poezii, dar a scris şi proză, eseuri, proză scurtă. Spune că ceea ce face este pasiune.
“Cred că, mai mult decât pasiune, este lucrul care mă facea cea mai fericită. Până acum nu am găsit altceva care să mă mulţumească mai mult decât scrisul. Între proză şi poezie, aleg poezia. În ultima perioadă numai poezii am scris. Poate aşa a fost să fie. Aşa am simţit”, recunoaşte tânăra scriitoare.
Cum a început totul
Iulia Ghidiu îşi amintește că era fascinată de modul în care bunicii şi părinţii îi citeau poezii şi poveşti când era mică şi crede că de atunci a început totul.
“Aşa cred că a început totul. Atât părinţii, cât şi bunicii, obişnuiau să-mi citească poezioare, scurte povestiri şi, intrând în mediul şcolii, cu atât mai mult şi dascălii au avut o influenţă, o contribuţie în acest sens şi văzând părinţii şi profesorii de limba şi literatură română primele semne, primele mele creaţii au dorit să mă susţină, m-au încurajat să nu mă las, că ar putea ieşi ceva frumos. Creativitatea am moştenit-o de la mama, ea are porniri în acest sens, inventivitate, creativitate, în aspecte organizatorice e un bun organizator”, spune Iulia Ghidiu.
Primul volum, lansat de ziua ei de naştere
În 19 aprilie 2010 la împlinirea celor 17 ani şi-a lansat primul volum “Grădina cu fluturi” la Biblioteca Municipală din Mediaş, volum ce cuprinde atât poezie, cât şi proză. A mai publicat ocazional şi în publicaţii locale şi judeţene.
“Feedback-ul din partea celor care au participat la lansare a fost unul pozitiv şi am perceput dorinţa ca acest volum să fie doar primul, piatra de temelie pentru ce va urma. Acest volum «Grădina cu fluturi» nu îl dădusem atunci spre comercializare, îl oferisem cadou participanţilor la lansare şi câteva exemplare lăsasem la biblioteca din Mediaş. Începând cu al doilea volum îmi doresc să intre în circuitul librăriilor pentru ca un public mai numeros să poată avea acces la creaţiile mele. Ultima perioadă a fost foarte productivă în acest sens, dar am avut şi perioade când nu aveam inspiraţie”, spune Iulia.
Cu acest volum nu a participat la concursuri, dar a fost premiată din partea unei asociaţii culturale din Mediaş la sfârşitul lansării de carte. Tot în Mediaş a mai obţinut un premiu pentru debut literar.
Cum se naşte o poezie marca Iulia Ghidiu
Iulia Ghidiu spune că în general poeziile sale au un ton optimist şi realist.
“Mă inspir şi din trăirile personale, uneori cum aş dori sau cum aş vedea eu ceva care nu neapărat este aşa în momentul de faţă, alteori mă inspir şi din natură, din diferite peisaje, privelişti. Încă nu am un nume pentru cel de-al doilea volum, creaţiile şi tematica variază, dar tot aşa poeziile vor fi cu o tentă optimistă. Nu m-am hotărât pentru o dată de lansare, am strâns un număr de creaţii, nu sunt încă suficiente, îmi mai doresc să strâng câteva. Mi-aş dori ca pentru 2015 să pot avea această realizare”, recunoaşte Iulia.
Iulia Ghidiu mărturiseşte că visul ei cel mai mare era să-şi vadă numele printre cărţile din biblioteca părinţilor.
“Înainte de lansarea primului volum, văzând toate cărţile pe care le aveam în bibliotecă, simţeam că una din dorinţele mele cele mai mari este ca, într-o bună zi, să-mi văd numele printre celelalte cărţi din bibliotecă. Era o imagine la momentul respectiv şi acum, încetul cu încetul, îmi doresc să se materializeze. Un prim pas l-am făcut deja şi îmi doresc ca pe viitor să nu abandonez, simt şi pot, nu aş vrea să mă las de scris” mai spune tânăra.
Iulia ne-a povestit cu emoţie despre primele ei ciorne.
“Mai am schiţele şi drafturile de când eram mică, o bună parte le-am păstrat, chiar prima ciornă nu o mai am. Îmi face o deosebită plăcere să le mai răsfoiesc din când în când, aceia sunt primii paşi, de unde am plecat, şi normal că o fiu mereu legată. Poate ar fi un exerciţiu amuzant dacă aş pune să compar primele creaţii cu cele actuale. Sunt conştientă că la nivelul acela eram eu atunci şi înspre aceasta a fost evoluţia. Trebuie să le iau ca atare şi pe acelea şi sunt mândră de ele în măsura în care la acea vreme asta a rezultat”, spune Iulia.
“Învăţământul mai are nevoie de investiţii”
Iulia Ghidiu a participat consecutiv timp de şase ani la etapa naţională la Olimpiada de Limba şi Literatura Română. În clasa a XII-a a obţinut a doua medie la nivelul ţării. Recunoaşte însă că învăţământul din România mai are nevoie de investiţii.
“Legat de calitatea învăţământului, în ceea ce priveşte cunoştinţele cu care ieşim în urma şcolarizării în România, eu una pot spune că sunt mulţumită, nu am nimic de reproşat, din experienţa de până acum, cu dascălii cu care am intrat în contact. Pe de altă parte, un aspect care trebuie îmbunătăţit sau de luat în calcul este alocarea unor fonduri mai mari în învăţământ. Învăţământul are nevoie de investiţii, de dotări mai mari decât sunt în prezent. Ca personal, avem cu cine, avem dascăli pregătiţi”, mai spune studenta.
Un mesaj pentru tineri
Iulia Ghidiu spune că nu s-a gândit niciodată să renunţe la scris chiar şi în momentele când îi lipsea inspiraţia.
“Mi s-a întâmplat să am perioade să nu fiu inspirată, chiar şi în acele perioade nu mă gândisem la renunţat. Inspiraţia nu o poţi avea tot timpul dar şi când o ai este un semn să nu renunţi. Le-aş transmite tinerilor care au pasiune spre a scrie şi nu numai, să nu renunţe la visul lor, să nu înceteze să spere că poate, mai devreme sau mai târziu, se va putea materializa ce-şi doresc. Pentru unii acest lucru ar fi greu de închipuit la acest moment din cauza situaţiei materiale, sunt conştientă că există situaţii şi de acest gen, dar îmi place să cred că un vis este bine să nu fie abandonat. De două lucruri să nu uite în călătoria vieții : cartea și credința. Cartea, pentru că-i sănătatea minții, iar credința, pentru că-i balsamul sufletului. Acesta este și motto-ul meu, după care mă conduc în viață” , încheie Iulia Ghidiu.
Hobby-urile Iuliei
Pe lângă scris, Iuliei îi mai place să picteze și să interpreteze roluri de teatru. Practică înotul şi se relaxează prin plimbări în aer liber.
Ce citeşte poeta Iulia Ghidiu
Scriitori săi preferaţi sunt Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Tristan Tzara, iar din literatura universală citeşte cu plăcere William Shakespeare, Herbert George Wells şi Alexandre Dumas.
“Aş dori să pătrund cât mai mult în esenţa scrisului. Nu ştiu exact dacă mi-aş dori să trăiesc în momentul de faţă strict din scris. Sunt conştientă că, fiind în perioada de debut, nu ştiu cât de posibil ar fi să trăiesc doar din asta fără o altă carieră în paralel. Poate că într-o bună zi, dacă viața mă va obliga la o alegere tranșantă, voi putea abandona cariera şi să mă specializez pe scris”, Iulia Ghidiu