Actualitate

O fotografie realizată în Maramureș, premiată la National Geographic Photography Contest 2014 - FOTO

O fotografie care surprinde doi bătrâni într-o casă maramureşeană a primit o menţiune de onoare la National Geographic Photography Contest 2014

Fotografia, realizată în satul Sârbi din Maramureş, de Roberto Fiore, surprinde un bătrân în timp ce este aşezat pe pat, pierdut în gânduri, iar alături, soţia lui pregăteşte pâinea folosită la împărtăşanie. Atmosfera sărăcăcioasă şi tristă surprinsă în această fotografie este atenuată de imaginea unei pisici, care doarme în pat, alături de bătrân, scrie Mediafax.

Câştigătoarea marelui premiu al National Geographic Photography Contest 2014 este fotografia „A Node Glows in the Dark”, realizată de Brian Yen în Hong Kong. Ea prezintă interiorul unui vagon de tren aglomerat, distingându-se în centrul imaginii chipul unei tinere, luminat de ecranul telefonului mobil. National Geographic este un lider în domeniul fotografiilor. La ediţia din acest an a National Geographic Photography Contest au fost înscrise peste 9.200 de fotografii, din peste 150 de ţări, la competiţie participând atât fotografi profesionişti, cât şi amatori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter