Actualitate

Iarna a pus stăpânire pe toată Europa. Drumuri blocate şi decese din cauza frigului

Drumuri închise şi sute de persoane blocate în maşini şi trenuri în Europa. În Franţa, s-au înregistrat primele decese provocate de frig.

Iarna a pus stăpânire pe toată Europa. Drumuri blocate şi decese din cauza frigului Iarna a pus stăpânire pe toată Europa. Drumuri blocate şi decese din cauza frigului

Ninsori şi rafale puternice de vânt au provocat haos în nordul Bulgariei, unde au fost închise drumuri, iar traficul este perturbat, potrivit site-ului Novinite.com. Meteorologii au anunţat un nou val de frig, cu temperaturi de până la -20 de grade Celsius noaptea, în anumite regiuni.

Zăpada a acoperit regiunea Balcanilor de Vest, iar temperaturile au coborât sub pragul de îngheţ, potrivit B92, citat de Mediafax, meteorologii anunţând aceleaşi condiţii în următoarele zile. La Sarajevo, în Ajunul Anului Nou sunt preconizate -20 de grade Celsius. Ninsori şi un val de frig afecta Croaţia şi Makarska Riviera, pe coasta Adriaticii, unde rafalele de vânt au atins între 90 şi, izolat, 160 de kilometri pe oră.


Şase tineri din Makarska erau blocaţi în zona Vosac din Munţii Biokovo de duminică, iar o echipă a salvamontului croat (CMRS) a pornit către ei luni dimineaţa.

Un feribot a fost împins luni dimineaţa pe ţărm de rafale puternice vânt, la Herceg Novi, un oraş din zona de coastă a Muntenegrului.


Conform Mediafax, în Republica Moldova, zeci de maşini au rămas blocate pe drumuri din cauza viscolului de luni. Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate din vehiculele blocate, iar 170 de autoturisme au fost deszăpezite în noaptea de luni spre marţi, potrivit IPN.

În Danemarca, luni dimineaţa au fost -10 grade Celsius, iar cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat la Roskilde, -25 de grade Celsius, cea mai scăzută din ţară în ultimii doi ani.


În Germania, peste 500 de pasageri au rămas blocaţi timp de mai multe ore, luni după-amiaza, la bordul unui tren ICE, în Saxonia-Anhalt, provocând întârzieri în întreaga regiune, potrivit site-ului TheLocal.de.

Valul de frig care s-a abătut în ultimele zile asupra Franţei a provocat cel puţin cinci morţi începând de sâmbătă, persoane fără adăpost victime ale hipotermiei sau care au decedat într-un incendiu declanşat în timp ce încercau să se încălzească, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP.

Ultimele Stiri
abonare newsletter