Actualitate
Patru bărbaţi, arestaţi după ce au furat benzină din maşinile unor firme şi au încercat să o vândă
În cursul anului 2014, poliţiştii Secţiei 7 din Cluj-Napoca au prins şi trimis în judecată patru bărbaţi care au furat benzină din maşinile firmelor pe care o reprezentau şi au vândut-o la un preţ mult mai mic decât cel al pieţei.
Furt de benzină. Sursă foto: www.b365.roDoi dintre aceştia au fost prinşi în flagrant delict de către poliţişti şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar faţă de alţii cercetările continuă.
Din cercetările poliţiştilor a reieşit că persoanele bănuite ar fi contactat telefonic mai multe victime şi le-ar fi oferit spre vânzare motorină la un preţ mai mic decât în staţiile autorizate.
Ulterior, cei în cauză ar fi stabilit un loc pentru realizarea tranzacţiei, ar fi îndrumat persoanele vătămate să lase recipientele, apoi să părăsească zona indicată şi sa revină pentru a ridica combustibilul. Banii urmau să îi lase într-un loc indicat, iar după ce bănuiţii intrau în posesia lor, îşi închideau telefoanele mobile şi nu mai utilizau cartelele telefonice folosite.
„Un astfel de caz a fost cel din data de 25 noiembrie 2014 când, un bărbat suspectat că ar fi contactat telefonic o femeie din judeţul Arad, ar fi pretins că ar fi angajat al unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca, iar în calitate de conducător auto ar fi oferit spre vânzare 500 de litri de combustibil, la un preţ avantajos (4 lei/litru). Cel în cauză ar fi dat indicaţii telefonice victimei pentru a se deplasa într-un loc din municipiul Cluj-Napoca, unde să lase recipientele şi să părăsească zona. După aproximativ 30 de minute, victima ar fi revenit, ar fi luat recipientele ce miroseau a motorină şi ar fi lăsat 2.000 de lei sub o găleată, fără să primească bon fiscal în acest sens. Ulterior, ar fi verificat recipientele şi ar fi constatat că acestea conţineau apă, fiind doar stropite la exterior cu motorină, pentru miros. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune” au afirmat reprezentanții IPJ Cluj.