Actualitate
Doi hoți, prinși de polițiști în timp ce furau benzină din maşinile unei firme
Doi bărbați din județul Mureș au fost prinși în flagrant joi, 15 ianuarie 2015, în timp ce furau combustibil din mașinile unei firme.
Poză arhivă. Foto ilustrativăPotrivit polițiștilor clujeni, cei doi hoți au sărit gardul unei firme din Dej de unde ar fi încercat să fure combustibilul din mașinile parcate în curte.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, împreună cu un agent de pază, au prins, în flagrant delict, doi bărbaţi, de 17 şi 54 de ani, din judeţul Mureş, bănuiţi de furt. În fapt, în jurul orei 04:56, poliţiştii au depistat doi bărbaţi, care, prin escaladarea gardului, au pătruns în incinta unei firme din Dej, de unde ar fi încercat să sutragă combustibil din utilajele societăţii comerciale” au afirmat reprezentanții IPJ Cluj.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.