Actualitate

Seplecan: Clujul va rămâne și cu gunoaiele în drum, și cu banii luați

Consilierul judeţean Mihai Seplecan acuză conducerea Consiliului Judeţean Cluj de nepăsare în cazul Centrului de Deşeuri, după ce de mai bine de trei luni instituţia se chinuie să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea acestui obiectiv. „Poate din cauza faptului că s-au specializat în a sifona banii publici dedicați proiectelor de management a deșeurilor sau poate că sunt depășiți profesional”, spune Seplecan despre decidenţii din CJ Cluj.

“Să nu uităm câte luni au trecut de la momentul în care am cerut public rezilierea contractului de execuție și până la momentul în care decidenții din CJ Cluj s-au ostenit să o facă – timp pierdut, bani pierduți. Căci, în încercarea de a salva aparenţele sau partipriurile politice, în vara anului 2014, se încăpăţânau să anunţe că s-au reluat de îndată lucrările la Centrul de Deşeuri. Atât de deîndată încât lucrările nu au mai fost reluate, iar peste câteva luni contractul a fost reziliat. În tot acest timp s-au cheltuit bani și s-au încasat bani pentru conformitatea lucrărilor, pentru ca mai apoi să aflăm că acestea nu au fost deloc conforme”, precizează Seplecan.

El este de părere că cei care au încasat banii pentru acest proiect trebuie să îi returneze.


“Motiv pentru care am cerut (degeaba) să se constituie o comisie care să analizeze cum s-au cheltuit acești bani publici. Să știm cine se face vinovat de ascunderea adevărului cu privire la realitatea execuției lucrărilor dintre cei care au fost angajați în acest proiect și au primit bani pentru a da expertiză de calitate. Să-i știm pe cei care au preferat să ascundă mizeria sub preș, preferând să-și încaseze banii ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate returnează sumele încasate degeaba. Mai mult, avertizez că riscăm să rămânem cu gunoaiele în drum, nu numai cu banii luați. Nu cred că avem nevoie de asemenea imagini în Capitala Culturală a Tineretului. Acest obiectiv vital județului Cluj trebuie salvat, nu îngropat”, mai spune consilierul judeţean, care rememorează că şi în 2002 CJ Cluj a aruncat la gunoi 4,7 milioane de euro pentru afacerea Power Pack prin care s-au achiziționat, fără licitație, utilaje destinate prelucrării deșeurilor menajere. “Atât de fiabile au fost aceste utilaje încât, în 2005, erau deja uzate și depășite moral și fizic”, conchide Seplecan.

abonare newsletter