Actualitate

Doi hoți, prinși de polițiștii clujeni după ce au dat 10 spargeri

Doi tineri, de 20 şi 23 de ani, au fost prinși de polițiștii clujeni joi, 19 februarie, aceștia fiind bănuiți de comiterea a 10 furturi din imobile. Prejudiciul, de peste 8.000 lei, a fost recuperat parțial.

Hoții au fost prinși de polițiștii din Gherla după ce, timp de două luni, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015 ar fi furat aparate electrice din mai multe imobile.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au depistat, la data de 19 februarie a.c.,  doi bărbaţi, de 20 şi 23 de ani, bănuiţi de comiterea a 10 furturi din imobile.  Din cercetări a reieşit că cei doi, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, ar fi pătruns, prin efracţie, în mai multe imobile, curţi ori anexe ale acestora, de pe raza localităţilor Buneşti şi Mintiu Gherlii. Tinerii şi-ar fi însuşit unelte electrice, precum motoferăstraie, maşini de găurit, etc.Bărbaţii, din Gherla, respectiv din Dej, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă constând în 10 acte materiale”, informează reprezentanții IPJ Cluj.


Uneltele electrice furate de cei doi hoți sunt estimate la aproximativ 8.200 lei și acestea au fost recuperate parțial de polițiștii clujeni, în proporţie de 75%.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Etichete: politia gherla hoti
Ultimele Stiri
abonare newsletter