Actualitate

Foştii ostatici din magazinul evreiesc din Paris dau în judecată presa

Şase persoane care s-au ascuns într-o cameră frigorifică din magazinul evreiesc din Paris, în cursul atacurilor islamiste din ianuarie, au dat în judecată presa franceză pentru că a difuzat informaţii despre locul în care se aflau în timpul luării de ostatici, relatează AFP.

Imaginile difuzate la 9 ianuarie, când Amedy Coulibaly a luat cu asalt magazinul evreiesc Hyper Casher, omorând patru persoane şi luând ostatice altele, au fost "lipsite de măsuri de precauţie" şi au pus în pericol viaţa celor aflaţi înăuntru, a declarat un avocat care îi reprezintă pe cei şase reclamanţi, Patrick Klugman.

Avocatul a menţionat televiziunea de ştiri BFMTV, care a dezvăluit în direct că grupul, din care făceau parte un copil de trei ani şi un bebeluş de numai o lună, se ascundea de Coulibaly în camera frigorifică, unde a fost dus de un angajat al supermarketului.


"Metodele de lucru ale presei în timp real, în astfel de situaţii, echivalează cu a îndemna pe cineva să comită o crimă", a declarat Klugman joi pentru AFP. El a criticat de asemenea alte instituţii de presă pentru că au relatat despre mişcările forţelor de securitate în timpul luării de ostatici.

Vieţile celor ascunşi "ar fi fost în pericol dacă Coulibaly ar fi ştiut că BFMTV difuzează informaţii", a afirmat Klugman, adăugând că jihadistul urmărea evenimentele pe alte posturi şi era în contact cu jurnaliştii de la BFMTV.


În cadrul procesului, presa este acuzată că a pus în pericol vieţile altor persoane ignorând intenţionat protocoalele de securitate, infracţiune care se pedepseşte cu maximum un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

Luarea de ostatici de la magazinul Hyper Casher din estul Parisului a avut loc la două zile după ce fraţii Cherif şi Said Kouachi au ucis 12 persoane într-un atac la redacţia revistei satirice Charlie Hebdo. Cei trei atacatori au fost ucişi de forţele de ordine după trei atentate soldate cu 17 morţi în total.


Citeşte şi:

Asasinii ziariștilor de la Charlie Hebdo și atacatorul de la Porte de Vincennes au fost uciși


Autorii atacului armat de la Charlie Hebdo, bănuiți că au luat ostatici în nordul Parisului

Nou atac armat în regiunea pariziană: O poliţistă a fost ucisă


Presa europeană, în doliu după atacul asupra săptămânalului francez Charlie Hebdo

Cine sunt cei doi atacatori de la Charlie Hebdo?

ATACUL ARMAT de la Charlie Hebdo din Paris: Filmul evenimentelor

Ultimele Stiri
abonare newsletter