Actualitate

Fostul subprefect, Mihnea Iuoraş, trimis în judecată în dosarul despăgubirilor

Fostul subprefect de Cluj, Mihnea Iuoraş, aflat în arest preventiv pentru abuz în serviciu, a fost trimis în judecată joi de procurorii anticorupţie, în dosarul fostului preşedinte ANI, Horia Georgescu.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 8 inculpați care făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P), precum și a 4 inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizaţi.

Mihnea Iuoraş, vicepreşedinţele A.N.R.P.la acea dată, este cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.


Ce spun procurorii în rechizitoriu?

La data de 12 ianuarie 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la A.N.R.P., control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri nu au respectat cerințele standardelor internaționale de evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Mihnea Iuoraş a fost în perioada 2008 membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acea calitate, împreună cu alţi 8 inculpaţi, a emis, în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire, scopul acelor demersuri fiind supraevaluarea imobilelor ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat.


Supraevaluare de milioane de euro

Procurorii arată faptul că în decembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 55.390 metri pătrați de peste 19 milioane de euro (1526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.

Un alt exemplu dat de procurori este cazul când membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat un raport de evaluare într-un dosar de despăgubire prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de 2.137.636 euro, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat.


La data de 2 septembrie 2008 membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat un raport de evaluare într-un dosar de despăgubire prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudești – Cioplea, de peste 100 milioane de euro prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane.

Care a fost prejudiciul adus statului?

Cei 12 inculpaţi au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro.


S-a dispus sechestru asigurator asupra sumelor de bani şi bunurilor aparţinând inculpaţilor Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea-Remus, Marko Attila-Gabor, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Canangiu Constantin-Cătălin, Nicolescu Theodor-Cătălin, Georgescu Horia, Vişoiu Gheorghe şi Drulă Dorin Cornel şi confiscarea specială a sumei de 6.200.000 lei de la inculpatul Nicolescu Theodor Cătălin şi a sumei de 10.000 euro de la inculpatul Hanu Alexandru Florin, provenite din săvârşirea infracţiunilor de luare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare la ÎCCJ cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cursul urmăririi penale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter