Actualitate

Poliţiştii locali din Floreşti nu iartă şi nu uită. Au dat amenzi în valoare de 53.000 de lei în anul 2015

Polițiștii locali din Floreşti au inițiat, de la începutul anului 2015 până în prezent, acțiuni de control pe toate domeniile de activitate ale serviciului şi au dat amenzi în valoare de 53.000 de lei.

Inspectorii Compartimentului „Protecția Mediului” au verificat întreținerea și curățenia spațiilor verzi, existența contractelor de salubritate, efectuarea acțiunilor de deratizare împotriva rozătoarelor și au identificat proprietarii de terenuri, care au fost somați să igienizeze și să îngrădească terenurile pe care s-au depozitat necontrolat deșeuri.

Compartimentul „Activități Comerciale” a verificat existența acordurilor de funcționare și a altor documente care confirmă funcționarea în legalitate a agenților economici. Inspectorii responsabili cu disciplina în construcții au inițiat controale privind modul de organizare al șantierelor și afisajul pe raza localității.  Poliţiştii au sancționat conducătorii auto care au parcat neregulamentar pe domeniul public.


Până în prezent, în anul 2015, Poliţia Locală Florești a aplicat sancțiuni în valoare de 53.000 lei pentru nerespectarea obligațiilor sus-menționate, prevăzute de legislația în vigoare.

Serviciul Poliției Locale Florești este în permanență la dispoziția cetățenilor și poate fi apelat non stop la numărul de telefon 0727809866.

Ultimele Stiri
abonare newsletter