Actualitate

Atenţie unde faceţi grătare! Comisarii Gărzii de Mediu vor face controale

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) vor controla, în weekendul de 1 Mai, locurile amenajate pentru picnic şi zonele de afluenţă publică unde se fac de obicei grătare, anunţă ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

"Am transmis adrese către toate primăriile din ţară, cu rugămintea de a se organiza pentru mini-vacanţa de 1 Mai: să amenajeze spaţiile de campare, să pună la dispoziţia populaţiei pubele şi toalete ecologice şi să ecologizeze zonele după mini-vacanţă", a declarat ministrul Gavrilescu, citat de Mediafax.

Din dispoziţia sa, de vineri până duminică, comisarii GNM organizează echipe de control care vor patrula în zonele cu activităţi de picnic special amenajate, în zonele de afluenţă publică consacrate şi în zonele cu potenţial turistic, dar neamenajate, pentru asigurarea respectării prevederilor legale. Acţiunile se vor desfăşura în colaborare cu Poliţia Locală şi cu ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române.


Conform legii, cetăţenii care nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte zonele de recreere, pot fi sancţionaţi cu amenzi ale căror valori se încadrează între 100 şi 5.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei.

Spre exemplu, cei care aruncă gunoiul în locuri neamenajate, riscă o amendă între 200 şi 2.000 de lei, iar pentru aprinderea focului în locuri nepermise, cetăţenii pot fi sancţionaţi cu amenzi între 2.000 şi 5.000 de lei.

Etichete: amenzi picnic
Ultimele Stiri
abonare newsletter