Actualitate

O instanţă italiană a redus daunele pentru moartea unui român, motivând că nivelul de trai diferă

Curtea de Apel din oraşul italian Milano a redus cu o treime valoarea daunelor destinate familiei unui român decedat într-un accident rutier, motivând decizia prin faptul că nivelul de trai din România este mai scăzut decât cel din Italia, scrie ziarul La Repubblica.

Organizaţii nonguvernamentale şi presa italiană au criticat decizia instanţei din Milano care a redus daunele pentru moartea unui cetăţean român, considerând că este vorba de o situaţie de inegalitate, chiar discriminatorie.

Curtea de Apel din oraşul italian Milano a redus cu o treime valoarea daunelor destinate familiei unui român decedat într-un accident rutier, motivând decizia prin faptul că nivelul de trai din România este mai scăzut decât cel din Italia.


Verdictul urmăreşte criteriul nivelului de trai, susţinut de companiile de asigurări, dar care de obicei este respins de judecători, pentru că intră în contradicţie cu principiul egalităţii, garantat prin Articolul 3 al Constituţiei Italiei”, a declarat Domenico Musicco, preşedintele Asociaţiei italiene a victimelor accidentelor rutiere şi de muncă (Avisl) şi avocatul Consulatului României din Milano.

Evaluarea daunelor în funcţie de bogăţia unei ţări este periculosă, pentru că cei care locuiesc în ţări foarte sărace riscă să primească daune extrem de mici. În plus, în cazul de faţă, România este membră a Uniunii Europene. Cetăţenii români pot locui oriunde în Europa, sunt liberi să cheltuiască unde vor banii primiţi drept daune, în Italia, Austria, indiferent de actuala rezidenţă”, a adăugat Musicco, citat de ziarul La Repubblica.


Avocaţii familiei victimei intenţionează să conteste la Curtea de Casaţie decizia Curţii de Apel din Milano.

Cazul a stârnit atenţia presei italiene, care consideră că este vorba de nerespectarea criteriului egalităţii.


Român mort într-un accident, daunele reduse din cauza nivelului redus de trai”, scrie site-ul MilanoToday.it.

Milano, victima este român: daunele reduse cu 30%”, subliniază La Repubblica.


Românul Vasile P. a decedat în octombrie 2007, după ce a fost lovit de un camion în orăşelul italian Barletta (regiunea Puglia, sudul Italiei). Dosarul accidentului a ajuns la instanţele din regiunea Lombardia (nordul Italiei), pentru că acolo este sediul companiei de asigurări a şoferului de camion. În decizia iniţială, Tribunalul din Milano stabilise despăgubiri în valoare de 210.000 de euro pentru familia românului, după o reducere cu 50% pentru că bărbatul a fost considerat coresponsabil de accident dat fiind că se afla pe marginea carosabilului în momentul impactului. Însă, în 24 iulie, Curtea de Apel din Milano a dispus reducerea valorii daunelor cu 30%, argumentând că soţia şi copiii românului trăiesc în România, unde nivelul de trai este mai scăzut decât cel din Italia.

Valoarea daunelor se reduce cu 30 la sută, date fiind costurile mai mici de trai în statul de rezidenţă”, au motivat judecătorii Curţii de Apel din Milano, stabilind despăgubiri de 140.000 de euro.


În calcularea valorii daunelor s-a ţinut cont de specificităţile zonei monetare naţionale în care vor fi utilizaţi banii oferiţi familiei”, precizează instanţa italiană.

Ultimele Stiri
abonare newsletter