Actualitate

A ajuns Consiliul Județean la fundul sacului? Constructorii drumului Răchiţele – Ic Ponor se plâng că NU ȘI-AU PRIMIT BANII

Constructorii de la drumul Răchițele – Ic Ponor nu au primit niciun ban de la reluarea lucrărilor și amenință că vor opri lucrările. A ajuns Consiliul Județean la fundul sacului?

Firmele care modernizează drumul judeţean Răchiţele-Ic Ponor au anunţat Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat că ritmul lucrărilor va fi încetinit.

Motivul invocat de Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA - SC Cridov SRL este neplata facturilor de către Consiliul Județean Cluj pentru lucrările aferente perioadelor 24.07.2015 - 15.08.2015 (1.807.906,81  lei, TVA inclus) și 16.08.2015 - 31.08.2015 (1.959.967,85 lei, TVA inclus), în condițiile în care valoarea lucrărilor, până în prezent, a fost suportată de către constructor.


RAADPP se spală pe mâini

Reprezentanţii Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat a Județului Cluj susţin că au făcut către Consiliul Județean Cluj toate demersurile și adresele necesare pentru ca plățile lucrărilor executate de Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA - SC Cridov SRL la obiectivul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele – Prislop – Ic Ponor” să fie onorate la timp.

Stadiul lucrărilor la data de 22.09.2015, verificate de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat a Județului Cluj, prin Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP), este următorul: pe sectorul de drum județean desemnat spre execuție societății Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA (aproximativ 14 kilometri) s-a turnat primul strat de covor asfaltic pe o lungime de 9,77 kilometri, pe ambele sensuri de circulație, și cel de al doilea strat de asfalt (stratul de uzură) pe o lungime de aproximativ 6,57 kilometri, pe ambele sensuri de circulație, iar pe sectorul de drum județean desemnat spre execuție societății SC Cridov SRL (aproximativ 6 kilometri) erau executate lucrări de așternere a primul strat de asfalt pe o lungime de 5,3 kilometri, pe ambele sensuri de circulație.


RAADPP susţine că reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord - Vest și ai Inspectoratului de Stat în Construcții au făcut o serie de verificări cu privire la calitatea și conformitatea lucrărilor şi spun că aceştia nu au găsit nicio neregulă sau neconformitate în ceea ce privește lucrările executate până la această dată. Totodată, diriginții de șantier și membrii UIP au aprobat cele două situații de lucrări și le-au înaintat Consiliului Județean Cluj.

„De asemenea, în data de 8 septembrie 2015, a avut loc faza determinantă la lucrările de așternere a primului strat de asfalt (binder cu o grosime de 6 centimetri). Și în acest caz s-a constatat conformitatea lucrărilor. Acest lucru a permis demararea lucrărilor de așternere a celui de al doilea strat de asfalt (strat de uzură, asfalt cu o grosime de 4 centimetri)”, au declarat reprezentanţii RAADPP.


Ce spun reprezentanții CJ Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, spune că vicepreşedintele Vakar Istvan a primit atribuţii să se ocupe de plăţile pentru acest contract şi că legea va fi respectată iar facturile vor fi plătite în termenul legal.

„Factura a fost trimisă în data de 9 septembrie şi a ajuns la Consiliul Judeţean Cluj în data de 14 septembrie. Întrebarea mea este de ce nu a dat domnul Mircea Avram (n.r. directorul RAADPP) bun de plată din 9 până în 21.


Eu cred că totul este intenționat. În loc să muncească, vin cu aceste diversiuni. Eu m-am dezis de RAADPP. Cred că cei de la RAADPP nu deschid televizorul, să vadă că sunt percheziții DNA în fiecare zi. Le transmit o vorbă nu mai merge cum mergea. A fost făcut intenționat ca să pună presiune pe mine, ştiind că domnul Vakar a fost împuternicit să semneze şi că în această perioadă este plecat din ţară. Domnul Vakar va veni în 28 septembrie la birou şi va semna ordinul de plată. Oricum, termenul de plată este maxim 9 octombrie”, a explicat Seplecan.

În ultima perioadă reprezentanții CJ Cluj au verificat de mai multe ori starea lucrărilor de modernizare a drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor. Conducerea Consiliului Judeţean nu s-a arătat foarte încântată de calitatea şi ritmul lucrărilor de asfaltare, atenţionând pe această cale atât constructorii cât şi diriginţii de şantier din cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj asupra faptului că există probleme de calitate a lucrărilor şi că, în acest sens, trebuie luate măsuri de remediere a lucrărilor neconforme.


Între constructor şi CJ Cluj au apărut mai multe neînţelegeri referitoare la valoarea lucrării. Astfel, s-au făcut verificări, iar în urma unor expertize s-a constatat că ar fi fost făcute lucrări neconforme cu standardele de calitate cerute.

Ultimele Stiri
abonare newsletter