Actualitate

Sute de clujeni prezenți Crosul lui Moș Crăciun - FOTO

Aproximativ 400 de Moși Crăciuni au invadat sâmbătă seara centrul Clujului. Echipați în haine sport și purtând căciulițe de moș, sute de oameni mărinimoși au alergat la Crosul lui Moș Crăciun.

Evenimentul aflat la prima ediție, organizat de Asociatia Inceptis Movens (Proiecte în Mișcare) a avut ca scop strângerea de fonduri pentru copii din Centrul de zi UCR .

Traseul crosului cu plecarea din Piața Unirii a continuat pe străzile Bulevardul Eroilor- str. Baba Novac- str.Mihail Kogălniceanu- str.Universității.
La finish, primii trei de la categoria feminin și categoria masculin au fost premiați. Mai mult, toți ceilalți participanți care au reușit să termine traseul, au primit câte o medalie.


,,Am participat în special pentru copii, pentru că este un caz caritabil”, a declarat Dayana Budișan, câștigătoarea locului trei la categoria feminin.

,,Am participat la Crosul lui Moș Crăciun de plăcere, pentru că îmi place să alerg și mai mult decât atât pentru că îmi place și să ajut pe cine are nevoie”, a mai declarat un clujean.


La finalul evenimentului, organizatorii au declarat ca sumele donate au atins pragul de aproximativ 8000 de lei, acestia urmând să fie folosiți pentru a cumpăra rechizite, haine și cadouri de Crăciun copiilor de la Centrul de zi UCR.

În semn de mulțumire copiii de la centru au susținut un concert de colinde și o scenetă pe scena amenajată în Piața Unirii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter