Actualitate
Povestea vieții de fermier de pe vremea comunismului
De la an la an, tot mai puțini sunt cei care își amintesc cum era viața de fermier pe vremea comunismului. Și asta pentru că bătrânii de acum erau de regulă cei care creșteau animale atunci, copiii lor luând calea orașelor pentru a munci în fabrici și uzine sau a se școli.
Ana și Mihai Popa
Soții Popa din Huedin se numără printre cei care aveau în gospodărie animale, înainte de 1989. Viața lor nu a fost deloc ușoară. Mereu erau cu frica în sân că nu au de unde să dea statului partea din producție pe care o cere sau că ei nu mai rămân cu nimic după ce își dau birurile.
Mihai Popa care ar fi împlinit anul acesta 88 de ani și-a câștigat traiul din creșterea animalelor. Soția sa, Ana Popa, de 82 de ani a muncit toată viața, cot la cot cu soțul ei. Ea a povestit pentru Monitorul de Cluj necazurile pe care le-au avut în perioada comunismului.
Două ouă = un litru de petrol
După ce s-a introdus sistemul cotelor, țăranii erau obligați să ofere statului o mare parte din ceea ce produceau în cadrul gospodăriilor, de la grâu, până la carne, lapte și chiar ouă. Dacă aveau nevoie de petrol, erau nevoiți să dea două ouă pentru fiecare litru de petrol. Însă iarna găinile nu făceau ouă, așa că gospodarii trebuiau să fie foarte inventivi.
”Aveam fiecare obligații: cât grâu trebuia să dăm, câtă carne de porc, câtă lână. Și ouă trebuia să dăm. Nu ne dădea petrol fără ouă. La un litru de petrol trebuia să dăm două ouă. Iarna nu prea erau, așa că fierbeam de toamna ouăle ca să putem lua petrol iarna, că se stricau. Și așa primeam câte un pic de petrol”, își amintește Ana Popa.
Cine nu dădea cota la stat era pedepsit
Familia Popa avea în gospodărie și câteva oi. În fiecare an, trebuia să dea la stat cota de lână.
”Aveam oi și trebuia să dăm lână. Oile nu făceau așa multă lână și de multe ori nu ne ajungea câtă trebuia să dăm la stat. Rămâneam doar cu lâna de la coadă, că era murdară și nu o luau”, spune Ana.
Într-o iarnă, Mihai nu a reușit să dea cota la stat. Trebuia să dea 10 kilograme de carne. Drept pedeapsă i-a fost confiscat tot porcul.
”Mihai nu a apucat să dea cota de carne care trebuia la stat din tăierea porcului, fiindcă nu a avut timp măcelarul să-l taie, iar în dimineața în care am tăiat porcul, a venit miliția ne-a confiscat porcul și am rămas fără carne de sărbători”, explică femeia.
A plătit scump pentru ceva ce nu a făcut
În perioada comunismului, a fost emis un decret care obliga țăranii să contracteze animalele doar cu statul și să le vândă la prețul impus de acesta. De asemenea, fiecare animal trebuia înregistrat la primărie. Mihai Popa se ocupa de creșterea și vânzarea vițeilor. Într-un an, la înregistrarea vițeilor, s-a produs o eroare și au fost trecuți mai mulți viței decât cumpărase acesta inițial. Deoarece creșterea vitelor era considerată o datorie de onoare și o cinste, sacrificarea vițeilor se plătea cu amenzi usturătoare sau chiar cu închisoare. Astfel, fiindcă lipsea un vițel, un vecin a anunțat autoritățile că Mihai l-ar fi sacrificat.
”L-a pârât cineva că a tăiat vițelul. Era iarnă spre primăvară și au venit doi polițiști, au mers în spate în șură să găsească dovezi că am tăiat vițelul. Pusese Mihai un lanț ca să se dea pe leagăn copiii. Și a întrebat dacă acolo a agățat vițelul să-l taie. L-a amendat cu 10.000 de lei. A dat pe loc 7500 de lei și l-au iertat de restul”, povestește Ana.
Dacă nu aveau bani, statul confisca hainele
Anuța povestește că deși banii erau puțini în acea perioadă, impozitul trebuia plătit. Era un perceptor care mergea la fiecare casă să colecteze taxele. În cazul în care familiile nu aveau bani, perceptorul estima valoarea acestora în haine.
”Trebuia să plătim impozit, dar erau bani puțini atunci... nu aveam tot timpul să dăm. Nu se mergea la primărie să dăm banii, ci venea perceptorul să adune taxele. Dacă nu puteam da banii, ne aduna hainele de prin casă, ce credea el că e mai bun, în locul banilor. Era un perceptor din Călățele. Era cam gras, avea ochi albaștri și era rumen la față. Și într-o zi a venit după bani și era tot negru la față, era vânăt. A mers să colecteze banii și fiindcă famiile alea la care a fost nu aveau bani, a început să le ia hainele. Erau două neveste tinere și l-au bătut ca să nu le ia hainele. L-au bătut de tot era negru”, explică bătrâna.
Cu cât țăranii aveau mai mult pământ, cu atât cotizația trebuia să fie mai mare.
”Veneau cu mașinile de treierat și adunau grâul într-un loc. A fost o dată secetă mare, au venit de la sfat cu hârtiile și au luat tot grâul, că era puțin. Am rămas atunci doar cu mizeriile și cu paiele”, spune Ana.
