Actualitate

Nici măcar profesorii USAMV Cluj care au recomandat cărţile scrise de Apostu în puşcărie nu i-au citit cărţile

Cei trei profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj care au dat recomandări pentru cele patru cărţi scrise în detenţie de fostul primar Sorin Apostu susţin că nu au citit volumele respective, dar că acestea sunt ”foarte utile” pentru studenţi.

Sorin Apostu, condamnat în iulie 2014 la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a scris în detenţie, în Penitenciarele Gherla şi Bistriţa, patru cărţi pentru care a primit recomandări de la trei profesori de la USAMV Cluj-Napoca, foşti colegi de-ai săi de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentară, unde fostul edil a predat înainte de a fi arestat.

Cărţile scrise de fostul primar din Cluj-Napoca în detenţie, în perioada octombrie 2014 - iulie 2015, sunt ”Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, ”Norme de igienă în unităţile de alimentaţie”, ”Controlul calităţii laptelui, produselor lactate şi a mierii” şi ”Controlul calităţii cărnii şi produselor din carne”. Profesorul universitar Cornel Laslo de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentară din cadrul USAMV Cluj-Napoca a dat recomandări pentru cărţile ”Controlul calităţii cărnii şi produselor din carne”, scrisă de Apostu în perioada 21 octombrie - 17 decembrie 2014 şi publicată de editura Risoprint în 22 decembrie 2014, şi “Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, scrisă între 21 ianuarie şi 25 februarie 2015 şi apărută la aceeaşi editură.


El a afirmat că nu a văzut şi nici nu a citit cărţile scrise în penitenciar de Sorin Apostu, ci a dat doar o recomandare ”ca necesitate pentru instruirea studenţilor”. Volumul ”Norme de igienă în unităţile de alimentaţie”, scris între 16 martie şi 25 mai 2015, a primit recomandare de la profesorul universitar Sevastiţa Muste, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor. Muste a declarat, pentru sursa citată, că o astfel de recomandare pentru scrierea de cărţi cu caracter ştiinţific se dă persoanelor care au competenţe.

”Domnul Apostu este profesor universitar şi poate să stea şi o sută de ani undeva că el rămâne profesor universitar. Recomandarea este ca dânsul să scrie o carte care se adresează tuturor specialiştilor din domeniu. Volumele sunt, probabil, în bibliotecă, ar trebui să fie şi în librării, pentru că acolo este locul cărţilor”, a spus Muste. Cartea “Controlul calităţii laptelui, produselor lactate şi a mierii” a fost scrisă în perioada 22 iunie - 20 iulie 2015 şi a primit o recomandare de la conferenţiar universitar Dorin Ţibulcă, de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor.


”Este un volum care se încadrează în categoria carte ştiinţifică şi cred că este util studenţilor, mai ales că este o disciplină predată care se referă la controlul calităţii laptelui. Eu încă nu am văzut cartea, nu am intrat în posesia ei, dar merita să fie scris un astfel de volum”, a spus Ţibulcă.

Sorin Apostu a fost, din 2004, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj-Napoca şi conducător de doctorat. Contractul său de muncă cu USAMV a fost desfăcut în iulie 2014, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.


El a fost încarcerat, iniţial, la Penitenciarul Gherla, după care a fost transferat la Penitenciarul Bistriţa, unde se află şi în prezent. Potrivit articolului 96, alineatul 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, "pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: (...) f) în cazul elaborarii de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate".

”Cele două volume pentru care am dat recomandări sunt foarte utile, pentru că se adresează studenţilor din anii III şi IV de la mai multe specializări. Studenţii nu au un curs adecvat pentru planul lor de învăţământ. Ei foloseau un tratat, «Igiena, inspecţia şi siguranţa alimentară», al cărui coautor este Apostu, dar care peste 2.000 de pagini. Iar acum a dorit să scrie ceva mai comprimat ca să poată fi folosit un semestru de către studenţi, iar din tratatul acela mare s-a angajat să scoată părţi reduse ca volum, ca număr de pagini. Nu este plagiat, este din cartea al cărui coautor este, poate scrie câte fascicule vrea din tratat”, a spus Laslo.

Ultimele Stiri
abonare newsletter