Actualitate

Primăria, asaltată cu plângeri prealabile. Cine vrea modificarea PUG-ului şi de ce

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan afirmă că ar fi diferenţe între PUG-ul aprobat de forul judeţean şi cel votat de Primărie. Arhitectul şef al judeţului nu ştie nimic.

Primăria, asaltată cu plângeri prealabile. Cine vrea modificarea PUG-ului şi de ce Primăria, asaltată cu plângeri prealabile. Cine vrea modificarea PUG-ului şi de ce

Aproape zece informări despre plângeri prealabile privind modificarea Planului Urbanistic General sunt pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de astăzi. Toate plângerile fac referire la schimbarea încadrării unor terenuri din extravilan în intravilan. Mulţi dintre proprietarii care au făcut plângeri au terenuri în Făget şi solicită Primăriei Cluj-Napoca modificarea PUG-ului astfel încât să poată construi pe parcelele respective.

Unul dintre semnatarii unei plângeri prealabile a solicitat schimbarea încadrării terenului pentru a putea face casă de vacanţă, campinguri şi cabane. Acesta are teren în Făget, cu o suprafaţă de 1.260 mp şi este încadrat la categoria “arabil”. “În noul PUG, terenul subsemnatului se găseşte în Careul 41, fiind amplasat lângă alte parcele de teren pe care sunt edificate construcţii, cu funcţiunea de cabane/locuinţe”, se arată în plângerea prealabilă. În document mai scrie că terenurile respective nu au reprezentat niciodată teren cu vegetaţie forestieră, pădure, ci au fost şi sunt în prezent terenuri arabile, lipsite de vegetaţie forestieră.


Toate plângerile respective au fost respinse de Primărie, iar în şedinţa de astăzi doar va fi prezentată consilierilor o informare cu privire la acestea.

Vineri, 29 ianuarie în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca a fost organizată o dezbatere publică pentru modificarea noului PUG, mai exact pentru anularea interdicţiei de construire de case în pădurea Făget. Deşi Primăria a pornit din start cu ideea de a permite construirea de case în Făget, arhitecţii au venit cu contraargumente solide astfel că l-au convins pe primarul Emil Boc să renunţe la ideea aprobării acestei modificări din PUG. Rămâne totuşi de văzut ce se va stabili în şedinţa de Consiliu Local de astăzi, când se va discuta modificarea PUG-ului. Practic, acum aprobarea construirii de case în Făget rămâne la mâna consilierilor locali.


În timpul dezbaterii, arhitecţii au cerut să nu se aprobe construirea de case în livezile de pe dealurile din jurul oraşului şi nici în poienile din păduri, practic să nu se ia în considerare Codul Silvic care prevede că se poate construi pe o suprafaţă de 5% din pădurea deţinută de un proprietar.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan este de părere că PUG-ul nu a fost votat în forma avizată de forul judeţean. Acesta solicită ca DNA şi prefectul Gheorghe Vuşcan să verifice PUG-ul. “Vă rog să verificați PUG-ul municipiului Cluj-Napoca. Se pare că există diferenţă între cel avizat de Instituţia Arhitectului Şef al județului Cluj şi cel votat în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca”, spune Seplecan.


Arhitectul şef al judeţului, Claudiu Salanţă afirmă că nu cunoaşte nimic despre o astfel de inadvertenţă. În ceea ce priveşte o posibilă modificare a PUG-ului, acesta consideră că nu este necesară, PUG-ul fiind potrivit în forma actuală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter