Actualitate

Legenda încă–prefectului “Manole” Vuşcan despre avizul de mediu la Autostrada Transilvania. O poveste despre “comiţii”: fără sens, fără constructori, fără presă!

Cu toate că nu intră în atribuţiile sale, Gheorghe Vuşcan, prefectul Clujului, a convocat, vineri, un comandament de lucru pentru obţinerea autorizaţiei de mediu pentru deblocarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Întâlnirea, la care presa nu a avut voie să participe, vine după ce prefectul Vuşcan s-a declarat foarte indignat de colaborarea defectuoasă între instituţiile statului.

Lucrările la tronsonul Gilău-Nădăşel al autostrăzii Transilvania riscă să fie blocate din cauza faptului că până în acest moment nu s-a reuşit reavizarea acordului de mediu pentru întreg proiectul care vizează construirea A3.

Prefectura Cluj a anunţat joi o întâlnire în vederea “urgentării şi eficientizării colaborării între toate instituţiile statului de la nivel judeţean şi naţional pentru obţinerea unui nou acord de mediu necesar pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania”, la care ar fi trebuit să participe inclusiv directorul general al CNADNR, Cătălin Homor. Nu numai că acesta nu şi-a făcut apariţia, dar nici presa nu a fost lăsată să participe la discuţii.


La un moment dat, sub pretextul că avea un alt eveniment la care trebuia să ia parte, prefectul Gheorghe Vuşcan a părăsit şedinţa convocată tocmai de el şi a venit să-şi verse oful în faţa presei.

“În urmă cu vreo două săptămămâni am avut inspiraţia să-i chem pe proiectant, cu toate că mai făcusem acest lucru anul trecut în septembrie, şi pe cei de la Drumuri Naţionale să vedem care este povestea asta nesfârşită şi enigmatică a Autostrăzii Transilvania, porţiunea Gilău-Nădăşel. Şi am constatat cu surprindere că acel acord de mediu care trebuia să fie gata în decembrie nu şi-a încheiat nici prima fază, faza I, are patru faze, să ştiţi. Nici prima fază nu este gata. Şi am fost atât de supărat şi indignat de situaţia asta, şi pe bună dreptate, şi cetăţenii şi toată lumea este nemulţumită de ce se întâmplă în ţara asta în legătură cu autostrăzile”, a spus Vuşcan.


Vorbe goale, nicio concluzie

În discursul său, Vuşcan a dat vina pe proasta comunicare între instituţiile statului, dar întrebat despre faptul dacă s-a convenit o dată până la care acest acord de mediu să fie eliberat, Vuşcan s-a făcut că plouă şi a pasat responsabilitatea în ograda CNADNR şi a Agenţiei Naţionale de Mediu.

“Concluzia e una foarte simplă: nu ştie stânga ce face dreapta. O proastă, o foarte proastă comunicare între părţi şi ghinionul unui câştigător, din câte mi-am dat seama vorbeşte frumos şi face puţin, nu tocmai potrivit pentru un asemenea proiect cu o experienţă mai puţină sau poate deloc în acest proiect de acord de mediu. Plus nişte disfuncţii legate de aspecte de forme, certificatul de urbanism trebuie să aibă o anumită denumire, nu Autostrada Transilvania, nici A3, ci să-i zică Autostrada Braşov-Borş prin Ogra sau aşa ceva. Deci o chestiune de formă şi trebuie refăcute certificatele de urbanism ca să fie acceptate la Agenţia Naţională de Mediu. Iată că suntem de râsul lumii că şi atunci când avem bani nu suntem în stare să facem autostrăzile, le facem ori prost, ori se surpă ori deloc”, a mai spus Vuşcan.


Termene în aer

“Şansa, cum am convenit, este să vedem ce a făcut această firmă şi dacă e în stare să finalizeze cu celeritate acest proiect, respectiv obţinerea acordului de mediu, dacă nu soluţia este să rezilieze contractul pentru că nu putem să mai aşteptăm încă nu ştiu câte luni să ne lămurim dacă avem nevoie de proiect pentru acest acord de mediu sau e suficient studiul de fezabilitate. Eu mi-a propus să fac comandament la Prefectură până se lămuresc lucrurile, chiar dacă nu este atributul nostru explicit. Şi la Sebeş-Turda sunt o grămadă de lucruri plus conexiunea Apahida-Vâlcele legătura cu Autostrada Transilvania, 5 kilometri. Şi acolo întârzierea este de un an la o firmă care nu este în stare să facă studiul de fezabilitate”, a mai spus prefectul Clujului.

Păduricea buclucaşă

“Se blochează acea pădurice pe care nu o putem defrişa. Se lucrează într-o parte şi alta a păduricii. Avem sute de hectare defrişate prin Măguri Răcătău şi nu suntem în stare să defrişăm în interes public o pădurice pentru că nu avem acordul de mediu finalizat”, a spus revoltat Vuşcan.


Săptămâna trecută, Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, a inspectat lucrările pe tronsonul Gilău-Nădăşel.

”Tronsonul Gilău-Nădășelu este realizat în proporţie de peste 50% la nivel de corp de autostradă iar pasajele sunt în diferite faze de execuţie. O problemă care întârzie finalizarea tronsonului de autostradă este defrişarea unei suprafeţe de pădure”, a declarat Cătălin Homor.


Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, Grigore Crăciun, a declarat şi el, la ieşirea din şedinţa comandamentului de lucru, că a solicitat o ultimă notificare din partea firmei care se ocupă de reavizarea acordului de mediu. Pe de altă parte, reprezentanţii CNADNR care au participat la întâlnire nu au dorit să comenteze situaţia, iar din partea firmei SC USI SRL nu au existat reprezentanţi.

“Acordul este dat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pe tot tronsonul de autostradă de la Borş până la Braşov. Sunt modificări pe autostradă, la traseu, care necesită un nou acord. Vorbim de câteva luni până se va elibera noul acord de mediu. Dacă nu va merge de la toate cele patru judeţe cât mai repede se va întârzia pentru că cei de la Bucureşti nu vor putea derula procedura. În judeţul Cluj vor fi nevoie de defrişări. În momentul în care ni se va aduce notificarea, noi trimitem pe teren pe cei care se ocupă de documentaţie după care trimitem documentele la Bucureşti”, a spus Crăciun.

Acordul de mediu al A3 a fost dat în 2004, când fost demarat proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, şi a expirat după zece ani, adică în decembrie 2014. Astfel că a fost necesar un proiect de reavizare a acordului de mediu, care a fost încredinţat, în vara anului trecut, în urma organizării unei licitaţii, firmei SC USI SRL.

Tronsonul de 8,7 km dintre Gilău şi Nădăşelu este primul pe care se lucrează din toate cele şase loturi din autostrada Transilvania pe care compania americană Bechtel a fost de acord să le părăsească. Sectorul de drum are o lungime de 8,7 km, la care se va adăuga un sens giratoriu care va face legătura cu DN1F. Valoarea proiectului, care ar trebui finalizat în aprilie 2016 este de 258 de milioane de lei (aproximativ 58 milioane de euro), bani proveniţi de la bugetul de stat. Lucrarea este executată de asocierea dintre SC Spedition UMB SRL cu SC Tehnotrade SRL.

Ultimele Stiri
abonare newsletter