Actualitate

Păduricea lui Vuşcan, undă verde la defrișare

Ministrul Transporturilor a emis, marți, un ordin pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național a suprafeței pe amprenta căreia va fi realizat obiectivul "Autostrada Transilvania, sector 3A, Cluj Vest Gilău - Mihăiești.

"Terenul face parte din fondul forestier național, este proprietate publică a statului, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România — SA, fiind dobândit în condițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, fiind amplasat pe raza Ocolului Silvic Gilău din cadrul Direcției Silvice Cluj. Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului menționat se face cu defrișarea vegetației forestiere", se menționează într-un comunicat al CNADNR.

Sectorul 3A, Cluj Vest Gilău — Mihăiești face parte din tronsonul de autostradă 3A1 Gilău — Nădășelu, în acest moment progresul fizic fiind de 68,42%.


Tronsonul de 8,7 km dintre Gilău şi Nădăşelu este primul pe care se lucrează din toate cele şase loturi din autostrada Transilvania pe care compania americană Bechtel a fost de acord să le părăsească. Sectorul de drum are o lungime de 8,7 km, la care se va adăuga un sens giratoriu care va face legătura cu DN1F. Valoarea proiectului, care ar trebui finalizat în aprilie 2016 este de 258 de milioane de lei (aproximativ 58 milioane de euro), bani proveniţi de la bugetul de stat. Lucrarea este executată de asocierea dintre SC Spedition UMB SRL cu SC Tehnotrade SRL.

Lucrările la tronsonul Gilău-Nădăşel al autostrăzii Transilvania riscă să fie blocate din cauza faptului că până în acest moment nu s-a reuşit reavizarea acordului de mediu pentru întreg proiectul care vizează construirea A3.

abonare newsletter