Actualitate

Daniel Don, directorul AJOFM Cluj, a fost trimis în judecată

Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Daniel Don, director executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj la data faptelor, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, în formă continuată.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: sub control judiciar - Marian Moteoc, la data faptelor şofer personal al lui Daniel Don, pentru complicitate la luare de mită, şi în stare de libertate - Diana Uifălean, Andrei Enyedi şi Vasile Apătean, experţi în cadrul echipelor de implementare a proiectelor AJOFM Cluj, pentru dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA Cluj, în perioada 2010 - noiembrie 2015, în activitatea de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene, în care AJOFM Cluj a avut calitatea de beneficiar sau partener, au fost cooptate de către Daniel Don persoane provenind din rândul actualilor sau foştilor angajaţi ai agenţiei, aceştia fiind desemnaţi în calitate de experţi.


"Remuneraţiile experţilor care compuneau echipa de management şi respectiv de implementare constituiau cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare în bugete drept cheltuieli cu resursa umană şi erau suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene. Întrucât, potrivit prevederilor legale, directorul Daniel Don nu putea fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că acesta a pretins o parte din veniturile încasate de subordonaţii săi", susţin procurorii.

DNA precizează că Daniel Don a pretins şi a primit, în mod repetat, de la inculpaţii Uifălean, Enyedi, Apătean şi alte persoane, sume totalizând aproximativ 3,5 milioane lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanţate din fonduri europene, prin programele POSDRU şi FEAG.


Anchetatorii au constatat că, în 2012, Daniel Don a fost sprijinit în obţinerea foloaselor băneşti de către Marian Moteoc, şoferul său, care a colectat lunar banii pretinşi.

"Sumele de bani respective au fost remise de regulă în sediul instituţiei, de cele mai multe ori în plicuri. După colectare, banii au fost înmânaţi inculpatului Don sau, la indicaţiile sale exprese, au fost depuşi fie în autoturismul de serviciu folosit de către acesta din urmă, fie într-un cont bancar deţinut de directorul AJOFM Cluj", se precizează în comunicat.


DNA menţionează că, urmare a analizării declaraţiilor de avere completate de către Daniel Don în aprilie 2014 şi 2015, s-a reţinut că funcţionarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Daniel Don.


De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea popririi asupra sumei de peste 500.000 lei ce reprezintă o creanţă nerecuperată de Daniel Don de la o societate comercială.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Ultimele Stiri
abonare newsletter