Actualitate
Sute de preoți și credincioși s-au rugat pentru roadele pământului în timpul Procesiunii de Rusalii din centrul Clujului – GALERIE FOTO
Pentru al șaselea an consecutiv, duminică după masă a avut loc Procesiunea de Rusalii, organizată în centrul municipiului. Evenimentul ține vie o veche tradiție din Ardeal care are în centru rugăciunea pentru roadele pământului și pentru mediul înconjurător. Sute de credincioși și preoți s-au unit în rugăciune.
Rusaliile, una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinătății, prăznuită la 50 de zile de la Înălțarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, a fost marcată într-un mod special la Cluj-Napoca. La fel ca în ultimii șase ani, duminică după masă, sut de credincioși, ierarhi, preoți, credincioși ortodocși s-au adunat la Procesiunea de Rusalii. Scopul evenimentului este acela de a-i aduce împreună pe toți în rugăciune și de a continua o veche tradiție din Ardeal are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.
La ora 17.00, în fața Catedralei Ortodoxe, a fost săvârşită slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care au participat toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 40 de parohii din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.
De la ora 18.00 a urmat procesiunea propriu-zisă care a pornit din faţa Catedralei şi s-a deplasat pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu. Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, au urmat apoi diaconii, preoţii, ierarhii prezenți şi soborul preoţilor slujitori, elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului s-au făcut trei opriri şi s-au rostit ectenii speciale.