Actualitate

700 de ani de când Clujul a fost ridicat la rang de oraș regal. Cum au schimbat clujenii cursul istoriei şi şi-au (re)dobândit libertatea

În cei 700 de ani de istorie ca oraş, Clujul datorează mare parte din dezvoltarea sa fulminantă din epoca medievală faptului că avea posibilitatea de a oferi siguranţă. Comunitate violentă din fire, clujenii s-au pus în serviciul dinastiei de Anjou pentru a-şi redobândi libertatea, în contradicţie cu o mare pare a nobilimii transilvănene care nu dorea să-l recunoască pe Carol Robert de Anjou rege al Ungariei.

“Istoria devenirii urbane a Clujului are mult mai multe momente, ceea ce sărbătorim noi mâine este un moment de referinţă foarte important pentru că foarte puţine oraşe au un asemenea privilegiu similar păstrat până astăzi. Într-adevăr prima acordare de privilegii trebuie legată de numele lui Ştefan al V-lea, duce al Transilvaniei, rege tânăr al Ungariei timp de foarte mulţi ani. Un personaj fascinant, un principe, un rege care era un adevărat adept al valorilor cavalerismului, care agrea lupta cu lancea şi cu spada, care avea şi noroc în războaie, spre deosebire de tatăl său şi care a fost în permanenţă antrenat în expediţii războinice an după an. Ştefan al V-lea a adus în Transilvania o serie de colonişti pe care i-a aşezat în mai multe localităţi şi cărora le-a acordat o serie de privilegii. A fost un foarte mare donator de terenuri regale pentru cavalerii viteji din oastea sa. Aceste personaje aduse de el în Transilvania au stat la originea unor familii nobiliare care au făcut istorie în Transilvania”, spune istoricul Tudor Sălăgean.

Clujul, proprietatea Episcopiei Transilvaniei...

La câţiva ani după moartea lui Ştefan al V-lea, Clujul a ajuns “în mod nedrept şi cu siguranţă ca urmare a unui abuz” în proprietatea Episcopiei Transilvaniei.

“Aceştia colonişti, oaspeţi stabiliţi la Cluj au luptat timp de 41 de ani pentru a-şi redobândi libertatea. Stăpânirea asupra Clujului este în permanenţă reînnoită. Momentul în care clujenii au reuşit să-şi redobândească libertăţile a fost în 1316, un moment care venea după o domnie foarte îndelungată a voievodului Ladislau Kan. O mare pare a nobilimii transilvănene nu îşi doreau să îl recunoască pe Carol Robert ca Rege al Ungariei, practic în 1316 Carol Robert beneficia de sprijinul saşilor din sudul Transilvaniei, iar în Transilvania de Nord regele nu avea nicio bază de operaţiuni din care să iniţieze acţiuni militare împotriva nobilimii rebele. În acest moment, oferta clujenilor şi solicitarea lor de a fi reprimiţi oameni liberi în serviciul regelui a fost acceptată şi regele a făcut un lucru pe care suveranii medievali se fereau să-l facă şi anume a retras o donaţie făcută Episcopiei”, mai spune istoricul clujean.

...şi lupta pentru libertate

“Această decizie, alegere a clujenilor de a nu urma calea pe care o urmau la momentul respectiv cea mai mare parte a transilvănenilor ci dimpotrivă, de a se pune în serviciul regelui pentru a-şi redobândi libertatea, această independenţă politică la care Clujul a ajuns mai târziu, această libertate a clujenilor, a conducerii oraşului de a face alegeri politice a fost o caracteristică care a însoţit întreaga istorie clujeană. Momentul 1316 a fost momentul unei alegeri foarte hotărâre şi clare care s-a dovedit a fi extrem de consecventă, clujenii au fost consecvenţi în a susţine întreaga dinastie de Anjou. Toţi regii au beneficiat de această susţinere a clujenilor. Statutul de oraş liber regal a fost obţinut abia în 1405 în timpul lui Sigismund de Luxemburg, asta nu înseamnă că locuitorii Clujului nu aveau cea mai mare parte a libertăţilor pe care le aveau orăşenii în perioada respectivă, în 1316. Această evoluţie a culminat undeva în secolul al XVI-lea care este o epocă de aur a istoriei clujene când meşteşugurile cunosc o foarte mare dezvoltare, cultura este una absolut extraordinară, Clujul devine un centru european al dezbaterilor confesionale”, a mai spus Sălăgean.

O comunitate violentă

Clujenii par să fi avut o preferinţă specială de a intra în conflict cu vecinii lor nobili, mai spune istoricul.

„Datorită acestor începuturi foarte combative, comunitatea clujeană, la începuturile sale, a fost una destul de violentă. A fost antrenată la conflicte interne destul de dure, ştim că inclusiv luptele pentru putere în cadrul Clujului medieval au generat conflicte foarte importante între partidele care îşi disputau controlul asupra destinelor oraşului. Clujenii, totuşi, cred că mai mult decât alte oraşe din Transilvania, cel puţin par să fi avut o preferinţă specială de a intra în conflict cu vecinii lor nobili, avem exemple de conflicte cu nobilii din Someşeni, Suceag etc”, a mai spus istoricul clujean.

Evoluţia Clujului

Cum a evoluat Clujul faţă de celelalte oraşe din Transilvania sau din Europa de Est? Cine au fost promotorii evoluţiei urbane şi în Europa Centrală? Istoricul clujean Lukács József vorbeşte despre trei categorii de populaţii.

“Am ajuns la concluzia că au fost trei categorii de populaţii: musulmanii, evreii şi latinii. Ajungem la concluzia că în secolele X-XI-XII în centrele urbane din Europa Centrală în fiecare comunitate existau şi musulmanii, existau evrei şi existau latini. Ce înţeleg prin termenul de latin? Latinii erau negustorii care proveneau din anumite teritorii ale fostului Imperiu Roman. Veneau din nordul Italiei, veneau din Galia, veneau din nordul Franţei. Între termenul de latini şi oaspeţi sau saşi nu trebuie să punem semnul egalităţii. Aceşti negustori latini au ajuns şi în centrul Europei şi în anumite localităţi din Regatul Maghiar. În anul 1237 latinii au primit un privilegiu. Acest privilegiu conţinea elemente importante: cei care au primit acest privilegiu aveau dreptul să-şi aleagă judele şi juraţii în pricinile interne, cei veniţi ulterior beneficiau de privilegiul iniţial, respectiv comunitatea latinilor, a negustorilor a primit scutire de la plata vămilor pe teritoriul regatului. În celebrul document în care Clujul este pomenit prima dată oraş este privilegiul în care prima dată sunt pomeniţi sub formula oaspeţi şi saşi din Transilvania. Până acuma documentele vorbeau despre oaspeţii regali din Transilvania. Aici apare pentru prima dată termenul de sas. Ce concluzie putem trage din acest text? Sărbătorim o cifră rotundă, 700 de ani de la pomenirea primei dăţi a Clujului ca oraş, dar iată că din acest document trebuie să înţelegem că această aşezare a devenit oraş cu câteva decenii mai devreme. Acest rege, Ştefan al V-lea, a murit în anul 1272, deci primele privilegii ale clujenilor au fost date înainte de 1272”, este de părere Lukács József.

Unde e cetatea?

“În acest context trebuie amintit de fortificaţiile Clujului. Încă nu înţeleg pe deplin ce şi cum anume a evoluat Clujul. În 1316 Clujul e menţionat drept cetate. Undeva în această zonă trebuie să existe o cetate în această zonă, unde a fost cetatea rămâne la latitudinea istoricilor, poate să fie cetatea de pământ de la Cluj-Mănăştur, avem o mare dilemă, sau aici în centru avem cetatea veche. În secolele XII-XIII au existat două tipuri de oraşe în Europa Centrală, aşezări şi oraşe care s-au format în umbra unor cetăţi şi alte localităţi care s-au adunat prin unirea mai unor localităţi mai mici. Pentru oraşe adunate am putea aminti oraşul Debrecen. Dar exact acelaşi model am putea aminti şi în cazul Clujului. Şi pe teritoriul actual al Clujului putem aminti mai multe sate care în timp s-au unit şi au dat naştere unui oraş medieval. Dar atunci unde era cetatea? Fiecare cetate trebuie să însemne un centru de putere. Ce fel de centru de putere era aici? Era comitatul, era castrul regal, era o altă putere politică, militară? Cine anume a construit cetatea veche? Au venit oaspeţii, viitorii saşi şi ei imediat şi-au construit o cetate? Oare aceşti oaspeţi aveau dreptul să construiască aşa ceva? Clujul era proprietatea Episcopului de Transilvania, oare episcopul a avut o fortificaţie în această zonă?”, mai spune istoricul clujean.

Extras din decretul prin care Carol Robert de Anjou ridică Clujul la rang de oraş

În 1316, 19 august, Regele Carol Robert de Anjou a ridicat Clujul a ridicat Clujul la rang de oraş. În urmă cu 700 de ani într-o cancelarie regală se lucra la acest text:

“Carol (Regele Carol Robert), din mila Domnului Rege al Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Serbiei, Galiţiei şi Bulgariei urează tuturor fidelilor lui Hristos care citesc acest înscris mântuire prin adevăratul salvator. Numai acela se poate considera cu drept cuvânt un rege de seamă care se mândreşte cu numărul mare al supuşilor săi şi cu faptul că pot trăi în pace şi linişte în oraşele lor pline cu oameni înstăriţi. Drept pentru care, când chibzuitul bărbat Benedict, parohul de Kolozsvar şi canonic de Alba s-a înfăţişat în faţa noastră şi al tuturor oaspeţilor noştri de acolo rugându-ne preaplecat, arătându-ne că deoarece Ştefan (n.red. Ştefan al V-lea, rege al Ungariei), răposatul nostru înaintaş şi străbun, voind odinioară să întemeieze şi să adune mai sus amintitul oraş Kolozvar îi dăruise şi înzestrase pe ei cu multe privilegii, pe urmă decăzând starea lumii din pricina vremilor tulburi, numiţii noştri oaspeţi au ajuns rău şi au căzut din drepturile lor şi ne-au cerut stăruitor să binevoim a-i aşeza din nou în libertăţile lor vechi. Ascultând rugăminţile şi cererile lor mi s-a ivit în cuget gândul că aceste împrejurări i se potriveşte şi îi vine în sprijin o învăţătură dreaptă. Împăratul păcii a rânduit cu mmilostiva îndurare ca supuşii săi să fie paşnici şi liniştiţi în mulţimile lor şi se bucură de libertate. Noi, aşadar, voind să ne purtăm după pilda lui, şi ţinând seama de faptele de credinţă ale numiţilor oaspeţi şi saşi ai noştri şi de slujbele pe care s-au străduit să mi le aducă cu mare credinţă punând în cumpănă nu numai averile şi bunurile lor ci primejduindu-şi chiar viaţa în întâmplări neaşteptate, ba chiar în primejdii neîndoielnice şi îndurând drept dovadă a celei mai fidele credinţe, multe pierderi în oameni morţi şi ucişi şi mai ales în aceste vremuri din urmă când, mergând împotriva duşmanilor noştri ne-au slujit cu credinţă şi cu pierdere nu tocmai mică în bunurile şi oamenilor lor. Noi, aşadar, deoarece din datoria ce cade în sarcina Majestăţii noastre nu trebuie să lăsăm pe nimeni fără ajutor în apărarea dreptului său, ba chiar suntem datori să schimbă nedreptatea în dreptate, ascultând dreptele cereri ale acestor oaspeţi ai noştri i-am reaşezat şi i-am pus iarăşi pe ei şi pe moştenitorii lor pe aceleaşi libertăţi vechi şi de demult ale lor ca să se bucure în vremea noastră de privilegiul libertăţilor ce le fuseseră date de pomenitul Rege Ştefan încă de la prima întemeiere şi adunare a susnumitului oraş şi care libertăţi am hotărât să le arătăm şi să le înşirăm în cuprinsul acestei scrisori (...) De asemenea, să-şi aleagă liberi cu încuviinţarea şi învoirea tuturor pe acela pe care vor să îl pună jude. Acesta va putea judecata pricinile iscate între ei şi înăuntrul hotarelor lor afară de cele privitoare la omor, furt, tâlhărie, punere de foc şi care le vor judeca laolaltă judele lor cu judele nostru aflat în funcţie împărţind între ei amenzile. De asemenea, le-am îngăduit acelor oaspeţi ai noştri ca între hotarele părţilor Transilvaniei, atât în oraşe cât şi în alte locuri, să nu plătească nicio dare pentru mărfurile şi lucrurile lor. De asemenea, vor putea alege liber preotul şi parohul lor aşa cum se obişnuieşte în celelalte oraşe ale noastre şi vor fi datori ai da toate drepturile ce i se cuvin prin lege. Le-am mai îngăduit, de asemenea, ca pământurile din jurul lor pe care le-au avut şi le-au stăpânit de drept până acum împreună cu dumbrăvile, pădurile, livezile, pământurile arătoare şi cu celelalte folosinţe ale lor să le aibă şi să le stăpânească şi aşa cum le-au stăpânit şi până acum tot aşa să le stăpânească în pace şi linişte, dar fără a vătăma dreptul altuia”. (Privilegiul emis de Cancelaria Regală Maghiară în anul 1316).