Actualitate

OPINIE Media de care avem nevoie

Documentând un mic studiu despre presa alternativă, am dat peste următorul enunț/titlu/întrebare: „de ce media alternative este noul mainstream” (Why „Alternative” Media is the New Mainstream).

Iau această afirmație maximală nu ca pe o constatare, nu ca pe o dorință sau ca pe o posibilitate, ci ca pe un prilej de a discuta despre media românească de azi, intrată (sau care trebuie să intre), spun eu, în zodia schimbării și a depășirii unei prelungite crize financiare, de indentitate și credibilitate. Căci problema comunicării, a calității, corectitudinii și armoniei ei, nu privește strict comunicarea jurnalistică, nu se referă doar la patroni și finanțatori media, nu e, în exclusivitate, interesul publicului consumator, cum nu aparține (doar) lumii politice, grupurilor de interese și factorilor de putere.

Funcționarea normală a sistemului media într-o țară este o chestiune de substanță, ține de esența (democratică) a rânduielilor ei, privește perfecționarea și (auto)reglajul mecanismului social. În fond, comunicarea într-o societate (realizată la nivel de mase prin media) îi privește și îi influențează pe absolut toți membrii societății, (ne)producători sau (ne)consumatori de media, cititori sau necititori de ziare, urmăritori sau nu ai programelor TV, pasionați sau nu de fenomenul media digitale sau componenți ai rețelelor sociale etc. Media e de fapt mediul în/prin care trăim laolaltă și, printre multe altele, e un indicator al calității vieții noastre. Prin urmare, avem cu toții interesul existenței unor media transparente, corecte, libere, acoperitoare și prospere pentru a ne arăta așa cum suntem și a ști ce avem de făcut pentru a progresa.

Media de acum nu ne ajută foarte mult în sensul acesta.

Sigur că problema e complicată, cauzele sunt multe, țin de „istorie” și tradiție, de condiții și resurse, de evoluția societății, în general, de structura patronală și profesională, de influențe și de multe altele, greu de cuprins într-o singură privire. Însă câteva se văd foarte clar și sunt grave.

Unele media (televiziunile de știri, mai ales) au ajuns să facă efectiv politică, nu sunt intermediari, susținători sau partizani, ci de-a dreptul agenți politici, actori implicați direct în toate chestiunile, mari și mici, ale politicii. Problema e că o instituție media nu poate fi votată, nu este decident și nu își poate asuma o decizie. Iar în felul acesta politica românească se depersonalizează, nu mai este făcută de oameni, de personaje vii, ci de „mașini” (de imagine și de vorbit) care, la cerere sau nu, intervin, substituie, înlocuiesc actorii politici firești (oamenii politici, partidele). Chiar dacă creează balans, nu pot deveni empatice, deschizând, prin acte politice parțiale/nefinalizate, o prăpastie între diverse facțiuni sociale, între acestea și lumea politică propriu-zisă, pe care o protejează, o izolează și o îndepărtează de oameni. Un surogat de politică și un surogat de media.

Alte media (televiziunile „nepolitice”, de pildă) trăiesc într-o și creează o lume paralelă (fragmentară, factuală, tabloidă, în general) sub motivația că asta dorește/așteaptă publicul, în fond, prin abandonarea misiunii, din lașitate și comoditate sau ca măsură de protecție. Acest algoritm sistematic de „măsluire” voluntară a realității se vede mai ales din componența jurnalelor, din prioritizarea știrilor, frecvența știrilor economico-politice, internaționale.

Toate media (televizate) par contorsionate în jurul unor probleme, persoane, partide etc., părând crispate (financiar) și înverșunate (obsesiv), preocupate nu de scopul și de menirea lor, ci la modul cum gestionează aceste „probleme” exterioare profesiei, în fond. Nu buna și completa informare a publicului, ci mereu altceva.

Ziarele tipărite, din păcate, nu mai au puterea de influență de altădată, indiferent de calitatea lor, odată cu dominația televizunilor și, acum, cu invazia internetului. Chiar dacă nu s-a produs dispariția lor (prorocită de unii), marginalizarea a devenit inevitabilă. Șansa lor ar fi creativitatea, o pronunțată diferențiere calitativă, dezvoltarea unor proiecte inovative, susținute (și) prin surse financiare neconvenționale (nepublicitare), respectiv, abonamente și conținut personalizate, (micro)antreprenoriat, combinația cu mediul digital, resurse participative (crowdsourcing, crowdfunding) etc.

Media digitale reprezintă, la acest moment, o șansă pentru presa românească, pentru tinerele generații de jurnaliști și pentru publicul (tot mai extins) cu acces la mediul online. Oportunitățile oferite țin de posibilitatea neafilierii/nealinierii la media mainstream și de libertatea financiară, adică de costurile mult mai scăzute pentru a funcționa, a-ți face loc și a exista pe piața comunicării. Media digitale chiar oferă șansa existenței unei media alternative (în sensul cel mai curat cu putință), care să fie germenii schimbării și, de ce nu, pentru a deveni, pe aceste coordonate, noul mainstream. În anumite privințe, chiar așa se întâmplă în prezent. Lucrurile sunt, în opinia mea, atât de avansate (în criză), încât aproape nu mai putem vorbi despre alegere, cât despre obligație.

Pentru unii (viitori profesioniști media), jurnalismul autentic este o speranță, pentru mulți (jurnaliști în funcție), a rămas (încă) o promisiune, pentru toți (publicul), jurnalismul de bună calitate este o necesitate, indiferent de cine ce zice.