Actualitate

ATAC cu BENZINĂ într-o farmacie. Suspectul este un PLUTONIER din Cluj. Ce l-a împins spre disperare

Un militar a atacat o farmacistă din Constanţa, vineri seara, chiar la locul de muncă al femeii, aruncând benzină peste ea şi peste rafturi şi, după ce a ameninţat-o că îi dă foc, a fugit, cazul fiind preluat acum de procurori ai Parchetului Militar.

sursa foto: captura antena3.ro sursa foto: captura antena3.ro

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, incidentul a fost semnalat în jurul orei 20.00, la faţa locului deplasându-se imediat o echipă operativă.

Potrivit martorilor, un bărbat a intrat în farmacia din cartierul constănţean Km 4 - 5 cu o sticlă cu benzină, stropind-o pe farmacistă şi apoi rafturile cu medicamente. Famacista era singură în unitate, fiind luată prin surprindere. “A intrat pur și simplu în farmacie, eu eram aplecată, îmi făceam medicamentele și facturile la marfa pe care o primisem și dintr-o dată a aruncat cu benzină, strigând, Stai, Stai, Stai!”, a povestit tânăra polițiștilor, potrivit evz.ro.


El a ameninţat-o apoi pe femeie că îi dă foc, cerându-i bani, dar aceasta a apucat să apese butonul de panică. Martorii au sunat la 112, iar bărbatul a fugit din farmacie, fiind însă prins de mai mulţi tineri.

“Am început să țip, am apăsat pe butonul de panică și în momentul acela, băieții care erau afară m-au auzit și au venit după el, l-au alergat, l-au prins și au venit și agenții de pază”, mai spune femeia.


Tânăra presupune că “probabil a vrut să-mi dea cu benzină pe față, în ochi, să nu mai văd și să poată să umble la bani, dar nu a apucat să umble la bani”.

Suspectul, în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în Cluj, a fost dus la sediul Secţiei 5 Poliţie pentru audieri. Cercetările vor fi preluate de Parchetul Militar, deoarece bărbatul este militar, având gradul de plutonier, potrivit sursei citate, la UM 01463 rachete Florești-Cluj, fiind detașat la Constanța la unitatea militară din cartierul “Km 5”, unde se află și farmacia.


Bărbatul ar fi avut nevoie disperată de bani pentru a-și plăti creditul în franci elvețieni.

Plutonierul este divorțat și are trei copii.


Acesta va fi cercetat în stare de libertate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter