Actualitate

UNESCO: La fiecare cinci zile, un jurnalist își pierde viața în lume (raport)

La fiecare cinci zile, un jurnalist își pierde viața în lume ca urmare a activității sale, indică date dintr-un raport difuzat de UNESCO miercuri, cu ocazia Zilei internaționale pentru încetarea impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, relatează agenția DPA.

Cel puțin 827 de jurnaliști au fost uciși între 2006 și 2015, dintre care 115 numai anul trecut, ceea ce face ca 2015 să fie al doilea cel mai nefast an din ultimul deceniu în domeniul jurnalismului, potrivit raportului.

Mai puțin de zece la sută din cazurile de omoruri în rândul jurnaliștilor au fost soluționate, cu toate că multe țări menționate în raport manifestă voință de a pune capăt uciderii de jurnaliști, afirmă UNESCO.


Agenția ONU, care își limitează raportul din 2016 privind securitatea jurnaliștilor la cazurile de omor în ultimii zece ani, spune că documentul său nu cuprinde și ''numeroase alte abuzuri în cazul jurnaliștilor, inclusiv răpiri, detenții arbitrare, tortură, intimidare și hărțuire, atât în zona offline, cât și în cea online''.

Din cei 213 jurnaliști uciși între 2014 și 2015, 78 au fost omorâți în state arabe, potrivit cifrelor UNESCO, ceea ce face ca lumea arabă să fie cea mai periculoasă regiune pentru jurnaliști, în mare parte din cauza actualelor conflicte din Siria, Irak, Yemen și Libia.


În aceeași perioadă, 51 de jurnaliști și-au pierdut viața în America Latină și în Caraibe, 34 — în Asia, 27 — în Africa și 12 — în Europa Centrală și de Est.

Aproape jumătate dintre jurnaliștii din sfera online uciși în ultimii doi ani erau reporteri de pagină web și bloggeri care transmiteau despre conflictul în Siria.


În 2015 a avut loc o creștere semnificativă a cazurilor de deces în rândul reporterilor de site-uri de internet și de televiziune, se precizează în raport.

Ultimele Stiri
abonare newsletter