Actualitate

O adolescentă de 15 ani din Cluj, prinsă în timp ce încerca să iasă din ţară cu actele de identitate ale unei vecine

O adolescentă în vârstă de 15 ani a încercat să iasă din ţară folosind documentul de identitate al vecinei sale, de 24 de ani, anunţă un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat o minoră în vârstă de 15 ani care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de cartea de identitate a vecinei sale, deoarece nu deţinea un document legal de călătorie.

“În data de 3 noiembrie, în jurul orei 00.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autoturism, o adolescentă care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile române. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că tânăra în cauză nu este cea din documentul prezentat, existând evidente diferenţe de fizionomie între persoana care s-a prezentat la control şi fotografia documentului, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul P. F. pentru cercetări”, arată comunicatul.


În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este P.A., în vârstă de 15 ani, domiciliată pe raza judeţului Cluj, care a declarat că dorea să ajungă în Franţa la muncă, dar nu poseda un document valabil, motiv pentru care s-a hotărât să ia cartea de identitate a vecinei sale, în vârstă de 24 de ani.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea, furt şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Ultimele Stiri
abonare newsletter