Actualitate

UPDATE: Director Ambulanța Arad: 15 victime în accidentul din Ungaria; PATRU persoane DECEDATE

Un autocar românesc, cu pasageri la bord, a fost implicat într-un accident de tip carambol în Ungaria, în apropiere de punctul de frontieră de la Nădlac, la fața locului fiind trimise și două echipaje SMURD ale ISU Arad, a declarat, pentru un post de televiziune, maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Accident autocar Ungaria Accident autocar Ungaria

UPDATE: În accidentul carambol în care a fost implicat un autocar românesc produs, în condiții de ceață, miercuri dimineața în Ungaria, în apropiere de punctul de frontieră de la Nădlac, au fost înregistrate 15 victime, între care patru persoane decedate și trei încarcerate, a declarat Mircea Merea, directorul Ambulanței Arad.

Potrivit reprezentantului Ambulanței Arad, la fața locului au fost trimise patru salvări ale instituției și 3 echipaje SMURD. "Răniții vor fi transportați la spitalul Szeged", a precizat, la Digi 24, Mircea Merea.


Monica Puticiu, șeful UPU Arad, a precizat că în autocarul românesc implicat în accidentul produs la aproximativ 3 kilometri de Vama Nădlac, pe autostradă, se aflau 25 de persoane.

Potrivit reprezentantului UPU Arad, autocarul implicat în accident a intrat în coliziune cu un tir, în accident fiind implicate alte 15 autovehicule.


DSU a informat că la locul accidentului intervin forțe ale ISU Arad și ISU Timiș.

Două autospeciale transport personal și victime multiple și o unitate de terapie intensivă din cadrul ISU Timiș și trei echipaje SMURD de la ISU Arad și patru ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Arad sunt la fața locului pentru acordarea primului ajutor și salvarea victimelor. Elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicala Arad este prealertat, la acest moment, pentru a interveni, în cazul în care situația o impune, a mai precizat DSU.

Ultimele Stiri
abonare newsletter